Orban îi cere lui Tătaru s-o demită pe Pintea de la conducerea Spitalului Județean Baia Mare
Premierul Ludovic Orban i-a cerut ministrului Sănătății, Nelu Tătaru, în debutul ședinței de guvern de joi, să „uzeze de prerogativele dobândite” pe durata stării de urgență și să o demită pe Sorina Pintea de la conducerea Spitalului Județean de Urgență din Baia Mare. Amintim că fostul ministru al Sănătății Sorina Pintea, cercetată într-un dosar de luare de mită, s-a răzgândit și a revenit asupra deciziei de a demisiona de la șefia Spitalului Județean.
„Am văzut că președintele Consiliului Județean Maramureș (Gabriel Zetea, PSD – n.r.) a pus în funcție o directoare la Spitalul Județean (referindu-se la Sorina Pintea – n.r.). Solicitarea mea e să uzați de prerogativele pe care le-ați dobândit prin Ordonanța de Urgență adoptată în baza decretului privind instituirea stării de urgență și să demiteți – dacă este adevărat că acest lucru s-a petrecut – să demiteți vechiul director care a revenit asupra demisiei și care, din câte am înțeles, s-a numit pe sine director medical la Spitalul Județean”, i-a cerut Ludovic Orban ministrului Sănătății.
„Da, am luat legătura în Maramureș și pregătim procedurile”, a răspuns Nelu Tătaru.
Pe de altă parte, preşedintele Consiliului Judeţean Maramureș, Gabriel Zetea, a anunțat la rândul său, joi, că a propus Ministerului Sănătăţii suspendarea contractului de manger al SJU al Sorinei Pintea. Zetea a spus că decizia privind menţinerea sau schimbarea acesteia din funcţie va fi luată de către ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Sorina Pintea, care deținea funcția de manager al Spitalului Județean de Urgență „Dr. Constantin Opriș” din Baia Mare până la arestarea sa pentru luare de mită, în februarie, a revenit asupra deciziei de a demisiona din această funcție și va fi în continuare la conducerea unității, informa miercuri publicația locală ActualMM.ro, prezentând un document oficial.
Și purtătoarea de cuvânt a Consiliului Judeţean Maramureş, Amalia Babici Man, confirma miercuri, pentru Agerpres, că Pintea şi-a retras demisia din postul deţinut la SJU Baia Mare.
„Sorina Pintea şi-a depus demisia pe 2 martie şi a fost înregistrată pe 5 martie la Consiliul Judeţean Maramureş. Demisia este un act unilateral, iar demisia unui şef sau al unui manager îşi face efectul după 30 de zile din momentul înregistrării. În tot acest timp, Sorina Pintea a fost manager al SJU Baia Mare pentru că nicio instanţă nu i-a interzis să-şi exercite funcţia. Ea s-a aflat în concediu medical în această perioadă, timp în care a fost înlocuită de directorul medical Vasile Pop. Înainte ca acele 30 de zile de preaviz să expire, Sorin Pintea a transmis o informare către CJ Maramureş, anunţând că renunţă la demisie. CJ a luat act de acest nou document, trimiţându-l spre informare SJU. Sorina Pintea ocupă acest post prin concurs pe perioadă determinată care expiră în toamna acestui an, urmând a fi organizat un nou concurs pentru postul de manager”, a precizat Man.
În acest moment, Sorina Pintea se află sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de luare de mită în formă continuată, fiind cercetată în libertate.
Citește și: