Sari direct la conținut

Orchestra Nationala Radio, concert in memoria Regelui Mihai I al Romaniei

HotNews.ro
Concert in memoria Regelui Mihai I al Romaniei, Foto: Afis
Concert in memoria Regelui Mihai I al Romaniei, Foto: Afis

În memoria Regelui Mihai I al României, Orchestra Naţională Radio va modifica programul concertului care va avea loc vineri, 8 decembrie, ora 19.00, la Sala Radio. Sub bagheta dirijorului Matthias Manasi, programul serii va include, în prima parte, Poemul op. 25 pentru vioară și orchestră, de E. Chausson, Romanța op. 50 în fa major pentru vioară și orchestră, de L. van Beethoven și Meditație din opera Thaïs de Jules Massenet. Solistul invitat al primei părți va fi violonistul Alexandru Tomescu.

În partea a doua a concertului, Orchestra Naţională Radio, alături de Corul Academic Radio, condus de Ciprian Ţuţu, va interpreta Recviemul în re minor, op. 48 de G. Fauré, cu participarea sopranei Veronica Anuşca şi a baritonului Ştefan Ignat.

În prezent director muzical al Nickel City Opera din Buffalo, Statele Unite, Matthias Manasi a colaborat cu orchestre de prestigiu din Europa și Statele Unite, fiind deopotrivă dirijor și un excepțional pianist.

Cu o carieră națională deja consolidată și cu o expunere internațională în plină ascensiune, Alexandru Tomescu cântă din 2007 pe vioara care i-a aparținut lui Ion Voicu. A realizat, câțiva ani la rând, Turneul Stradivarius, concertând în zeci de localităţi, cu programe care au cuprins câteva integrale – eveniment pentru viaţa muzicală românească și care i-au conturat reputația de a fi, astăzi, unul dintre cei mai bine cotați violoniști români.

Cu premii câștigate la concursuri de operă din țară și nu numai, Veronica Anușca este una dintre vocile apreciate ale scenei lirice din România, iar în prezent colaborează frecvent cu Opera Națională din București.

Fost solist al Operei de Stat din Salzburg și prim-solist al Operei Naționale din București, baritonul Ștefan Ignat are în palmares apariții pe scene de referință ale lumii muzicale, iar în stagiunea 2015 / 2016 a interpretat rolul Iago din opera Othello la Metropolitan Opera din New York.

Concertul poate fi ascultat în direct pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical din ţară şi în streaming live pe Internet, pe www.radioromaniacultural.ro și www.romania-muzical.ro.

Începând din noua stagiune, biletele şi abonamentele pentru evenimentele Orchestrelor şi Corurilor Radio se vor achiziţiona on-line prin reţeaua www.bilete.ro. Acestea se pot achiziționa și la casa de bilete a Sălii Radio şi sunt disponibile, de asemenea, în oficiile Poştei Române semnalizate Bilete.ro și în magazinele Germanos şi Inmedio, semnalizate Bilete.ro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro