Orfanii lui Ion Iliescu (de Ovidiu Nahoi)

Saisprezece la suta. Aici a ajuns popularitatea lui Ion Iliescu, potrivit ultimului barometru de opinie. Unde este populatia din mediul rural, unde sint disponibilizatii, unde sint dependentii de ajutoarele de stat? Unde sint cei care se tem pentru locurile lor de munca? Unde sint milioanele si milioanele de pensionari?

Acesti oameni n-au plecat nicaieri. Ei sint tot acolo, in satele dependente informational de posturile publice de radio si televiziune, in cartierele-dormitor ale oraselor, sufocate de lipsa perspectivei. Nimic extraordinar nu s-a intimplat cu vietile lor in ultimele sase luni – si nici nu avea cum sa se intimple. Aceste milioane de romani se afla astazi in cautarea noului parinte national. Ultimul tocmai pare iesit la pensie.

Deocamdata, aritmetica aceluiasi sondaj arata ca o mare parte din capitalul national de popularitate s-a indreptat spre Traian Basescu, un tata mai tinar si uneori mai dur. Dar actuala crestere a presedintelui contine multa amagire. Copiii de suflet il vor parasi repede, pe masura ce vor suporta nota de plata a integrarii.

Un proiect din ce in ce mai greu de „vindut” dupa votul negativ din Franta si Olanda, integrarea va afecta indeosebi categoriile cu grad redus de educatie, slab calificate, rurale si virstnice.

De dupa usa isi face reintrarea Corneliu Vadim Tudor, cu gindul la o halca buna din mostenirea batrinului. Discursul triumfator al omologului sau francez, Jean Marie Le Pen, din „seara cea mai impotriva” l-a facut sa simta mirosul singelui. Multe se pot spune despre Vadim, dar nu ca-i lipseste instinctul de animal politic.

Cuvintul sau contondent, regasirea limbajului nationalist, pildele sale simple si talentul sau actoricesc vor putea deveni arme de seductie in masa. Vadim poate ajunge acolo unde ciocoismul lui Nastase si cosmopolitismul lui Geoana n-au nici cea mai mica sansa.

Zvonuri tot mai insistente vorbesc insa si despre o intentie a „durilor” din PSD de a se regrupa intr-o formatiune care, ulterior, sa-i fie pusa la picioare sefului etern, Ion Iliescu. Dar isi va recupera el ostile pierdute? Sau acestea se vor indrepta spre un alt lider, mai tinar, mai dur, mai modern?

In anii dinaintea integrarii, in Polonia facea furori un lider impetuos, nationalist si antieuropean, pe numele sau Andrzej Lepper. Steaua sa a inceput sa apuna atunci cind agricultorii polonezi – care reprezentau baza simpatizantilor sai – au constatat ca le este mai bine cu subventiile primite de la Bruxelles.

Insa un Lepper roman, venit „de la coarnele plugului” si neapasat de povara trecutului, poate acum sa le ia fata unor Vadim si Iliescu deja prafuiti. Mostenirea electorala a lui Iliescu se afla inca in joc.

Si nu este exclus ca, intr-o buna zi, sub conducerea noului mesia al dezmostenitilor, „cealalta Romanie” sa intoarca o palma celei care, intr-o noapte rece de decembrie, parea sa fi rasturnat o lume.