OSCE se află în impas în urma blocajului decizional creat de Rusia
Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) nu a reuşit la reuniunea miniştrilor de externe ai statelor membre desfăşurată vineri la Lodz (Polonia) să ajungă la o declaraţie sau la un acord care să reflecte condamnarea Rusiei pentru agresiunea contra Ucrainei, impas ce ridică semne de întrebare asupra viitorului acestei organizaţii.
În pofida condamnării generale a Rusiei pentru lansarea acestui război, reprezentanţii statelor OSCE nu au găsit modalităţile de a pune în practică cele două propuneri supuse dezbaterii, respectiv cererea Ucrainei ca Rusia să fie exclusă din această organizaţie pentru a debloca luarea deciziilor prin consens şi crearea unui tribunal special pentru judecarea crimelor de război comise în Ucraina, relatează vineri agenţiile AFP, EFE şi Agerpres.
În ce priveşte prima propunere, statutul OSCE pur şi simplu nu prevede posibilitatea ca un stat membru să poată fi exclus, întrucât spiritul acestei organizaţii este de a menţine deschisă o linie de dialog internaţional în orice situaţie.
Cât despre crearea unui tribunal special însărcinat cu documentarea, judecarea şi condamnarea autorilor crimelor de război în Ucraina, aceasta este o propunere care – aşa cum a admis şi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell – necesită mai întâi o dezbatere în cadrul UE şi ulterior de asemenea în cadrul ONU.
„Nu există bază legală pentru excluderea vreunui membru”
Ministrul de externe nord-macedonean, Bujar Osmani, a cărui ţară va prelua de la Polonia preşedinţia în exerciţiu a OSCE, a recunoscut că „nu există bază legală pentru excluderea vreunui membru şi ar fi nevoie de un consens pentru schimbarea regulii care impune consensul”.
„Trebuie să găsim soluţii care să permită menţinerea organizaţiei în activitate”, a concluzionat la finalul reuniunii ministrul polonez de externe Zbigniew Rau. „Ideea fundamentală a funcţionării organizaţiei a fost încălcată însăşi de agresiunea rusă contra Ucrainei”, a adăugat preşedintele în exerciţiu al OSCE.
După lansarea acestei agresiuni, Rusia a blocat reînnoirea misiunii permanente a OSCE în Ucraina, blocând de asemenea adoptarea bugetului şi nominalizarea organelor executive ale organizaţiei, pentru a „instala haosul şi paralizia” în funcţionarea ei, a mai remarcat şeful diplomaţiei poloneze.
Referindu-se la propunerea asupra tribunalului special, el a subliniat că, deşi „majoritatea membrilor (OSCE) sunt favorabili trimiterii autorilor crimelor (de război) în banca acuzaţilor”, este totuşi necesară „găsirea unei soluţii legale”.
„Un angajament general pentru susţinerea Ucrainei”
Majoritatea participanţilor la Consiliul Ministerial al OSCE au admis astfel „provocarea fără precedent” cu care se confruntă această organizaţie, creată în contextul Războiului Rece cu obiectivul la acea vreme de a aşeza la aceeaşi masă ţările care riscau să ajungă în pragul conflictului armat.
Cu toate acestea, secretara generală a OSCE, Helga Maria Schmid, a descris reuniunea de la Lodz ca fiind un „succes”, întrucât a fost observat acolo „un angajament general pentru susţinerea Ucrainei şi pentru apărarea acordurilor de la Helsinki”, referire la acordul din anul 1975 care a favorizat atunci „destinderea” între blocul comunist şi cel occidental.
„Aparentul dispreţ al Moscovei faţă de o posibilă catastrofă nucleară ar trebui să servească drept aducere aminte pentru noi toţi că nimeni nu este imun la consecinţele războiului dezastruos al lui Putin” în Ucraina, a spus reprezentantul SUA la OSCE, Michael Carpent.
În replică, ambasadorul rus pe lângă această organizaţie, Aleksandr Lukaşevici, a acuzat Occidentul că „defavorizează diplomaţia şi caută confruntarea”, în timp ce Europa a renunţat la crearea unei „arhitecturi de securitate” care să nu fie dependentă faţă de SUA, el afirmând despre această ţară că este „vinovată de bombardarea sălbatică timp de 78 de zile” a fostei Iugoslavii.
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a dorit să participe la reuniunea OSCE de la Lodz, dar autorităţile poloneze l-au declarat persona non grata, decizie considerată „provocatoare” de Moscova. Potrivit MAE rus, „nu doar că Varşovia s-a discreditat în această manieră, dar ea a adus un prejudiciu ireparabil autorităţii întregii OSCE”.