Sari direct la conținut

Otrăvirea lui Navalnîi: UE sancționează 6 persoane și o entitate

HotNews.ro
Alexei Navalnîi, Foto: AFP / Profimedia Images
Alexei Navalnîi, Foto: AFP / Profimedia Images

Uniunea Europeană va sancționa joi șase persoane considerate responsabile de otrăvirea în Rusia a opozantului Alexei Navalnîi și o entitate implicată în producerea agentului neurotoxic utilizat, au declarat pentru AFP surse europene.

O procedură scrisă a fost lansată pentru a permite guvernelor celor 27 să-și confirme acordul iar sancțiunile vor intra în vigoare după publicarea listei, joi, în monitorul oficial al UE, au precizat sursele citate.

Miniștrii de externe ai UE au convenit luni asupra principiului sancțiunii și acum nu mai rămâne decât să fie finalizate, „pe baza propunerilor făcute de Franța și Germania și a probelor reunite”.

„Toată lumea a acceptat”, a subliniat șeful diplomației europene Josep Borrell, la finalul reuniunii organizate la Luxemburg.

Sancțiunile constau în interdicția de a călători în UE și în înghețarea averilor.

În total, șapte nume se vor adăuga la lista existentă creată în 2018 pentru a sancționa utilizarea armelor chimice în Siria. Această listă conține deja 8 nume, printre care 4 ruși, și un centru de cercetare din Siria.

Organizația pentru interzicerea armelor chimice a confirmat că Alexei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, o substanță concepută de specialiștii sovietici în scopuri militare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro