Sari direct la conținut

[P] 54% dintre tinerii români ce studiază în străinătate au avut medii între 7 și 9 la BAC în 2017

Smile Media
Grupul Educativa, Foto: Educativa
Grupul Educativa, Foto: Educativa

Nota la examenul de Bacalaureat poartă o importanță mai mică în ochii universităților internaționale. Acestea răsplătesc cu burse performanțele studenților exprimate prin note la Bac mai mari de 9, însă majoritatea aplicanților lor au de obicei sub această medie. Doar 41% dintre tinerii ce studiază în străinătate au avut medii de peste 9 la BAC sau licență în 2017. Restul studenților acceptați de universitățile internaționale au avut medii mai mici de 9, dintre aceștia aproape jumătate fiind chiar sub 8.

În ciuda faptului că universitățile din România nu oferă programe educaționale pe măsura așteptărilor tinerilor din ziua de azi sau comparabile cu universitățile internaționale, mulți români consideră notele modeste de la BAC sau licență drept o piedică în a explora oportunități educaționale în străinătate. Cele de mai sus demonstrează că nu ar trebui să fie așa.

Pe lângă temerea legată de neîndeplinirea condițiilor legate de notele obținute, tinerii din România se sperie și de complexitatea procesului de admitere la universitățile din străinătate. Datorită competitivității acestor universități, acesta este adesea mai complex decât procesul de admitere la universitățile din România, unde admiterea se bazează în principal pe nota de la BAC și un algoritm individual fiecărei facultăți de compunere a unei medii de admitere.

Procesul standard de admitere la universitățile din străinătate, în special la cele britanice care sunt preferate de majoritatea tinerilor din România, constă în realizarea unui dosar (electronic) ce cuprinde un eseu personal, o scrisoare de recomandare și dovada unei bune înțelegeri a limbii engleze. Prin intermediul acestui dosar universitatea evaluează motivația viitorului student pentru domeniul ales, pe care se pune mai mult accent decât pe notele obținute la examenele finale (Bac, Licență etc.) solicitate ulterior.

„În ciuda procesului complex de admitere dar și a necunoscutelor legate de Brexit, numărul tinerilor ce aplică să studieze în Marea Britanie în ultimii ani crește cu aproximativ 10% în fiecare an,” declară Bogdan Kochesch, Managing Partener al Grupului Educativa ce oferă un serviciu gratuit de consiliere a tinerilor din România ce vor să studieze la universități de renume din străinătate (EDMUNDO). „Acest lucru se întâmplă deoarece sistemul educațional britanic este foarte atractiv pentru tinerii din România datorită accentului pe care acesta îl pune pe dezvoltarea abilităților practice ale studenților și integrarea proaspeților absolvenților pe piața muncii, în contrast puternic cu sistemul educațional local ce generează absolvenți care îngroașă numărul șomerilor, chiar și atunci când aceștia reușesc să ia medii de trecere la BAC sau licență.”

Atractivitatea sistemului educațional britanic este generată și de oferta extrem de diversă a domeniilor și programelor de licență sau masterat disponibile tinerilor din România, multe dintre acestea neavând echivalent în cadrul programelor oferite de universitățile din România. Un alt avantaj îl reprezintă și multiplele opțiuni de finanțare a studiilor pe care atât Guvernul Britanic cât și universitățile le oferă, tinerii consiliați de către EDMUNDO reușind să obțină doar anul trecut burse de peste 135.000 de lire.

În plus, comparativ cu universitățile din România care nu prea se înghesuie să atragă studenți prin simplificarea birocrației procesului de admitere, o parte din universitățile din Marea Britanie vin ele în România pentru a intervieva tinerii ce vor să studieze în străinătate, oferindu-le acestora și un proces de admitere mult simplificat și concurând în același timp cu universitățile autohtone.

Astfel, pe 10 și 11 iulie, EDMUNDO organizează Spot Admissions, o sesiune de interviuri de doar 15 minute în cadrul căreia tinerii din România ce doresc să studieze în străinătate susțin un interviu cu una sau mai multe universități la finalul căruia află pe loc dacă sunt admiși sau nu.

Pentru a participa la aceste interviuri, tinerii trebuie să se înscrie online pe www.spotadmissions.ro, să își pregătească diploma sau adeverința cu notele obținute la BAC sau licență, foaia matricolă și, opțional, un certificat de limba engleză dacă îl au deja disponibil.

La Spot Admissions participă 14 universități din Marea Britanie și The Entrepreneurship Academy, singura universitate antreprenorială din România. Interviurile vor avea loc pe Bulevardul Dacia nr. 99, București. Pentru cei care locuiesc în provincie, interviurile pot fi susținute și de la distanță pe Skype.

Universitățile britanice ce vin la Spot Admissions sunt: Coventry University, Anglia Ruskin University, Birmingham City University, University of Essex, University of Greenwich, University of Hertfordshire, University of Hull, London South Bank University, Navitas, University of Northampton, University of Plymouth, University of Portsmouth, University of Sunderland, University of West London.

Dacă ești proaspăt absolvent de liceu și aștepți notele de la BAC înainte de a-ți face planurile pentru admiterea la facultate, îți recomandăm să iei serios în calcul oportunitatea de a pleca la studii în străinătate prin intermediul Spot Admissions deoarece notele de la BAC sau de la licență nu vor reprezenta un impediment major. Află mai multe despre opțiunile pe care le ai în funcție de nota de la BAC pe spotadmissions.ro!

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro