[P] De la „Ce ai făcut azi la grădiniță?” la „Cum te-ai simțit?”: tutoriale care îi ajută pe părinți să înțeleagă mai bine lumea copiilor
Cum vorbești cu un copil despre separarea părinților? Ce faci când apare gelozia între frați? Cum îl ajuți atunci când emoțiile devin prea mari? Și cum afli, dincolo de clasicul „Nimic”, ce s-a întâmplat de fapt la grădiniță? O serie de tutoriale realizate în cadrul proiectului „Start în educație”, implementat de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom, aduce răspunsuri practice la întrebările pe care și le pun mulți părinți.
„Ce ai făcut azi la grădiniță?”
„Nimic.”
Este probabil unul dintre cele mai cunoscute dialoguri dintre părinți și copiii de vârstă preșcolară. Pentru adult, întrebarea pare simplă. Pentru un copil obosit după o zi întreagă, însă, poate fi prea generală pentru a ști de unde să înceapă.
În loc de „Ce ai făcut?”, conversația poate porni de la lucruri mult mai concrete: „Cu cine te-ai jucat astăzi?”, „Ce te-a făcut să râzi?”, „A fost ceva care te-a supărat?”.
Este una dintre situațiile abordate în seria de tutoriale pentru părinți „Start în educație”, realizată de Fundația World Vision România și Fundația OMV Petrom. Tutorialul „Dincolo de «Ce ai făcut la grădi?»” arată cum întrebările potrivite, momentul ales pentru conversație și, mai ales, disponibilitatea adultului de a asculta pot transforma un schimb de replici de rutină într-un moment autentic de conectare.
De la problemele mici ale fiecărei zile la conversațiile pe care niciun părinte nu și-ar dori să fie nevoit să le poarte
Nu toate întrebările părinților au însă răspunsuri simple.
Cum îi spui unui copil că părinții lui se despart? Cum îi explici că viața lui se va schimba fără să îi amplifici teama? Ce faci atunci când apare un frate sau o soră și copilul mai mare simte că pierde atenția părinților? Cum reacționezi când frica, furia sau tristețea celui mic se transformă în plâns și țipete?
Noua serie de tutoriale pornește tocmai de la asemenea situații concrete.
În „Gestionarea stresului provocat de separare”, părinții găsesc recomandări despre felul în care pot vorbi cu un copil despre separare într-un limbaj potrivit vârstei lui, despre importanța păstrării rutinei și despre nevoia copilului de a avea spațiu pentru întrebări și emoții.
Un alt tutorial, „Cum gestionăm gelozia dintre frați?”, vorbește despre schimbarea pe care apariția unui nou copil o produce în întreaga familie. Gelozia copilului mai mare nu este tratată ca un semn că acesta este „rău” sau „egoist”, ci ca o emoție care poate ascunde teama de a nu mai primi aceeași iubire și atenție.
Iar „Cum gestionăm emoțiile mari?” pornește de la o realitate familiară multor familii: pentru un copil mic, o despărțire dimineața, o dezamăgire sau frica de un câine pot fi experiențe copleșitoare. Copiii nu au încă instrumentele adulților pentru a-și regla emoțiile, iar rolul părintelui este mai degrabă să îi ajute să le recunoască și să treacă prin ele decât să le oprească.
Uneori, provocarea nu vine din copilăria copilului, ci din copilăria părintelui
Seria abordează și un subiect despre care se vorbeste mai rar: felul în care experiențele părinților ajung, uneori fără să își dea seama, în relația cu propriii copii.
„Cum să-ți crești copilul fără bagajele trecutului?” vorbește despre comparații, așteptări și despre tentația adultului de a proiecta asupra copilului propriile experiențe sau visuri.
„Eu la vârsta ta…” poate părea începutul unei explicații nevinovate. Repetată însă, comparația riscă să transmită copilului că este evaluat prin raportare la viața părintelui.
Tutorialul îi invită pe adulți să facă diferența între propria lor poveste și povestea copilului și să îi ofere acestuia spațiul de a-și construi propriile interese, alegeri și aspirații.
50.000 de părinți au trecut prin „Școala Părinților”
Tutorialele video nu apar izolat, ci continuă o componentă amplă de educație parentală dezvoltată în cadrul programului „Start în educație”.
În cei patru ani de implementare, programul a ajuns la 240.000 de copii preșcolari, iar 50.000 de părinți au participat la atelierele de educație parentală „Școala Părinților”. În paralel, 4.000 de grădinițe au primit resurse educaționale, iar 9.000 de educatori au fost implicați în formare.
„Școala Părinților” a fost construită tocmai pentru a le oferi adulților instrumente practice pentru relația cu cei mici: de la comunicare și înțelegerea emoțiilor până la metode de educație pozitivă.
Rezultatele raportate în program arată că 92% dintre părinții participanți spun că înțeleg mai bine emoțiile negative ale copilului și reușesc să le gestioneze mai ușor, evitând reacțiile impulsive, iar 87% au observat o diminuare a comportamentelor nedorite ale copiilor după aplicarea metodelor de educație pozitivă.
Tutorialele duc acum o parte dintre aceste informații dincolo de ateliere și comunitățile în care programul este prezent fizic: pe telefonul sau laptopul oricărui părinte care are nevoie de ele.

„Start în educație” disponibil și online
Platforma startineducatie.ro funcționează ca un hub dedicat educației timpurii și adună într-un singur loc resurse pentru părinți, educatori și grădinițe. Părinții pot găsi ghiduri, activități, tutoriale și webinare, iar educatorii au acces la resurse și cursuri dedicate.
Astfel, informația acumulată în anii de lucru direct cu familiile și cadrele didactice să poată ajunge și la cei care nu au participat la activitățile programului.
Tutorialele pot fi urmărite și pe canalul YouTube al World Vision România, iar toate resursele programului sunt disponibile gratuit și pe platforma Start în educație.