Sari direct la conținut

[P] Limitările învățământului superior și incertitudinile politice: factorii principali care determină părinții să își trimită copiii la studii în străinătate

Smile Media
Grupul Educativa, Foto: Educativa
Grupul Educativa, Foto: Educativa

În această lună, aproximativ 137.000 absolvenți de liceu și un număr similar al absolvenților de studii superioare vor susține examenele de bacalaureat, respectiv de licență. Pe lângă emoțiile testării propriu-zise, o mare parte dintre cei peste 250.000 de absolvenți și părinții lor sunt constant presați de întrebări precum: „Ce viitor avem în România?”, „Ce universitate îmi pregătește copilul pentru o carieră de succes?” sau „Cum va fi România peste câțiva ani? Merită să rămânem în țară?”.

Dorința unui viitor sigur își spune cuvântul

Întrebările părinților și ale absolvenților cu privire la continuarea studiilor apar și drept urmare a mișcărilor politice pe plan local din ultimii ani, ce au condus la consecințe care pun în umbră viitorul României. Majorarea taxelor, limitarea locurilor la universitățile din România și impredictibilitatea socio-economică generată de politicile haotice ale guvernului dau de gândit tinerilor aspiranți la o viață mai bună. Drept consecință, potrivit unui raport din 2018 al Organizației Națiunilor Unite, exodul românilor a atins cote alarmante (creștere de 7.3% pe an), țara noastră poziționându-se pe locul doi într-un top mondial al migrației, după Siria, țară lovită de un război civil.

Soluțiile găsite: tinerii emigrează imediat după terminarea liceului sau a facultății

Influențați de nesiguranța ofertei profesionale a zilei de mâine din România, dar și de lipsa unui mediu educațional în care tinerii să deprindă și să dezvolte abilitățile necesare exercitării unei profesii, din ce în ce mai mulți părinți apelează la consilieri educaționali pentru a le oferi informații despre universitățile din străinătate.

Astfel, conform rapoartelor anuale realizate de Grupul EDUCATIVAși ce includ date UNESCO, Campus France sau din la alte surse guvernamentale, dacă în 2016 34,565 de tineri români se aflau la studii în străinătate, în 2017 numărul acestora a ajuns la 36,444. Mai mult, în 2018, se preconizează ca acest indice să atingă peste 38,000, o creștere anuală de aproape 5% ce se apropie alarmant de rata de creștere de 7.3% a migrației înregistrată de ONU.

Marea Britanie rămâne în topul destinațiilor de studiu pentru tinerii români

În ciuda speculațiilor din ultimii ani cu privire la BREXIT, Marea Britanie își păstrează statutul de destinație preferată a tinerilor ce studiază în străinătate. Universitățile din UK sunt recunoscute la nivel mondial pentru calitatea programelor educaționale dar și pentru diversitatea programelor de licență și disponibilitatea burselor pentru cercetare (anual Guvernul Marii Britanii pune la dispoziție cercetării academice fonduri de peste 3 mld lire sterline).

Experiența academică din Marea Britanie este puternic marcată de cei peste 430.000 de tineri din întreaga lume studiază anual în Marea Britanie, oferind un mediu multicultural de învățare tinerilor din România ce aleg să studieze la universitățile britanice.

În plus, sistemul educațional britanic oferă o structură academică echilibrată și axată pe competențe care permite studenților să acumuleze nu doar noțiunile teoretice dar și pe cele practice necesare integrării în piața muncii prin punerea la dispoziție a unor programe care constau în schimburi de experiență sau stagii practice la companii renumite din întreaga lume.

Rată de succes de peste 90% în găsirea unui job pentru absolvenții universităților britanice

Cu un sistem educațional bine ancorat în realitatea pieței muncii, nu e de mirare că rata de succes la angajare în industria de profil a absolvenților universităților din Marea Britanie este de 90% chiar și la 3 luni după finalizarea studiilor.

Asta se întâmplă pentru că universitățile din Marea Britanie sunt evaluate în baza acestor criterii de performanță, depunând astfel un efort continuu pentru a ajuta absolvenții programelor lor de licență și master să își înceapă rapid cariera profesională.

La polul opus însă, învățământul teoretic, neadaptat la realitățile pieței muncii, lipsa lucrului în echipă sau a proiectelor practice fac ca tinerii absolvenți din România să fie total nepregătiți pentru a începe o carieră, forțând astfel absolventul de facultate sau master să se reprofileze pentru a-și putea câștiga existența.

Interviu de admitere de doar 15 minute cu răspuns pe loc!

Dacă universitățile românești nu prea se agită să atragă studenți, având în vedere birocrația generalizată a procesului de admitere, universitățile din Marea Britanie se promovează activ și chiar își trimit reprezentanții în România pentru a convinge tinerii să studieze în cadrul programelor pe care le oferă.

Astfel,14 universitățidin Marea Britanie vin anul acesta la București, Iași și Timișoara pentru a recruta tineri dornici să studieze în străinătate. Pe lângă acestea va participa și Entrepreneurship Academy, singura facultate antreprenorială din România, care urmează modelul marilor universități internaționale și operează ca un incubator de afaceri pentru tinerii din țară.

Ca în fiecare vară din ultimii patru ani,Grupul EDUCATIVA, prin intermediul serviciului său gratuit de consiliereEDMUNDO, organizează pe 10 și 11 iulie,Spot Admissions, o sesiune de interviuri de admitere de doar 15 minute la care elevii sau studenții din ani terminali se pot înscrie online cu un set minimal de acte: diploma (adeverința) de BAC sau licență și foaia matricolă, putând afla pe loc dacă sunt admiși sau nu la programele celor 15 universități participante.

Studiile în străinătate: o alternativă viabilă pentru tinerii ce își doresc o carieră de succes

În contextul incertitudinilor din țară, alternativa de a studia și chiar de a-și construi o carieră în străinătate devine o opțiune din ce în ce mai atractivă pentru tinerii din România, numărul celor ce aleg această cale crescând de la an la an. De multe ori această opțiune se lovește de temerile părinților sau chiar de neîncrederea tinerilor în capacitatea lor de a face față unei astfel de experiențe. Atunci însă când cei care fac acest pas povestesc despre experiențele lor, majoritatea sunt de acord că au luat probabil cea mai bună decizie din viața lor atunci când au ales să plece la studii în străinătate.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro