Sari direct la conținut

[P] LIVRESQ – o posibilă soluție pentru manuale digitale ieftine și de calitate

Smile Media
Livresq , Foto: Ascendia
Livresq , Foto: Ascendia

​Ascendia SA a prezentat oficial pe 6 august 2019 platforma LIVRESQ, un produs inovativ ce permite dezvoltarea și publicarea de materiale educaționale în format digital interactiv, într-un mod facil, fără a fi nevoie de cunoștințe de programare.

În ultimii ani se vorbește mult despre problemele legate de asigurarea manualelor școlare, atât în ceea ce privește întârzierea cu care sunt puse la dispoziția elevilor, cât și legat de calitatea acestora. Mai sunt însă și alte probleme despre care se discută mai puțin sau de loc. O primă problemă este lipsa unei minime standardizări, în lipsa căreia modul de prezentare și de lucru este diferit de la manual la manual, lucru ce poate crea confuzii în rândul copiilor. Fiecare manual are alt mod în care sunt derulate paginile sau în care sunt introduse în text elementele interactive. Unele manuale digitale reproduc paginile manualului tipărit la care din loc în loc adaugă elemente interactive, cu sau fără legătură directă cu conținutul; altele au probleme cu vizualizarea pe ecrane de rezoluții diferite.

O altă problemă care se amplifică de la an la an este că pentru manualele cu număr mic de potențiali beneficiari (manuale în limbi ale minorităților, manuale pentru specializări tehnice sau profesionale) nu există oferte la licitațiile organizate datorită prețului de producție ridicat care nu poate să asigure un minim profit editurilor.

O posibilă soluție pentru toate aceste probleme este platforma LIVRESQ, deoarece nu necesită cunoștințe IT avansate, doar cu câteva click-uri putând adăuga elemente interactive unei cărți sau unui alt material digital. Cu LIVRESQ o carte clasică se transformă într-una interactivă foarte rapid și la costuri foarte mici. În plus, permite lucrul colaborativ iar utilizatorul are control deplin asupra modului de partajare a resurselor.

LIVRESQ este full responsive și nu necesită instalarea de software, deci cu un cont de acces platforma poate fi folosită de pe orice terminal informatic cu acces internet, fără condiționarea utilizării unui anumit sistem de operare.

LIVRESQ aduce însă și o serie de avantaje și de moduri de lucru cu un potențial deosebit de creștere a calității actului educațional.

Poate cel mai mare câștig îl aduce LIVRESQ în ceea ce privește resursele educaționale. Cadrele didactice, chiar și elevii, vor avea la dispoziție un instrument pentru a crea sau personaliza resurse didactice într-o formă foarte atractivă și ușor de distribuit. Un profesor poate să își realizeze lecțiile cu ajutorul LIVRESQ, aducând la un loc text, imagini, clipuri video, simulări, linkuri către pagini externe, chestionare, iar apoi să le distribuie elevilor săi sau să le adauge într-o bază de date cu resurse educaționale deschise, sau, de ce nu, într-un magazin online.

Lansarea LIVRESQ nu este decât un punct de început. Produsul este pe deplin funcțional, însă platforma se va dezvolta continuu în perioada următoare, lista de noi funcționalități ce urmează să fie adăugate fiind foarte lungă. Vă așteptăm să o testați și să vă spuneți părerea despre ea. Platforma poate fi accesată la adresa https://livresq.com/ iar un scurt tutorial se găsește la adresa http://ascendia.ro/work/LIVRESQ/.

LIVRESQ este un produs inovativ realizat în cadrul proiectului “Servicii inovative pentru publicarea, editarea, consultarea și gestiunea online a manualelor școlare”, co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020.

S.C. ASCENDIA S.A. este o companie producătoare de software educațional, listată la Bursa de Valori București, sub simbolul “ASC”, fiind cunoscută atât pentru manualele digitale și seria de produse Timlogo, EduTeca și Dacobots destinate copiilor, cât și pentru serviciile de dezvoltare de module educaționale personalizate pentru sistemele de eLearning ale companiilor private.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro