Sari direct la conținut

[P] Tensiometrele de braț: tot ce trebuie să știi despre ele

Smile Media
Tensiometrele de braț: tot ce trebuie să știi despre ele, Foto: Unsplash.com
Tensiometrele de braț: tot ce trebuie să știi despre ele, Foto: Unsplash.com

În jur de 1,3 miliarde de persoane suferă, la nivel mondial, de hipertensiune arterială. Numărul acesta s-a dublat din 1990 până astăzi, iar cercetătorii estimează că încă 580 milioane de persoane suferă de hipertensiune nediagnosticată. Hipertensiunea arterială crește major riscul de boli cardiovasculare, ale rinichilor și a creierului, fiind și o cauză majoră de deces la nivel mondial.

Măsurarea tensiunii arteriale e un procedeu simplu și rapid, care poate fi realizat și acasă. În trecut, măsurarea tensiunii putea fi realizată doar în cabinetul medicului, însă tehnologia medicală permite să putem face acest lucru și pe cont propriu, cu ajutorul unui tensiometru de braț. În contextul în care hipertensiunea arterială pare a fi o problemă în creștere, măsurarea și monitorizarea ei sunt esențiale. Tensiunea arterială prea mică poate fi și ea la fel de periculoasă pentru sănătate. Ambele pot fi simptomatice pentru alte probleme de sănătate, motiv pentru care vizitele regulate la medic nu pot fi înlocuite.

Tensiometrul, cunoscut și ca aparatul de tensiune, e un dispozitiv medical care măsoară tensiunea arterială a unei persoane. Acesta poate fi folosit atât într-un spital sau cabinet medical, dar și la domiciliu. Acesta se poziționează pe braț și poate fi folosit de oricine, indiferent de vârstă. Măsurarea tensiunii este un procedeu nedureros și confortabil. Aparatul afișează valorile tensiunii, alături de puls, pe un ecran ușor de citit și interpretat. Sunt disponibile și tensiometre de braț pentru nevăzători, cu voce.

Cum se măsoară tensiunea?

Măsurarea tensiunii arteriale la domiciliu se realizează, cel mai simplu, cu un tensiometru digital de braț. Acestea sunt cele mai utilizate aparate de măsurat tensiunea la domiciliu. Aparatul măsoară tensiunea în partea de sus a brațului.

Iată cum măsori tensiunea arterială în câțiva pași simpli:

1. Alege un tensiometru de braț de calitate bună, adaptat nevoilor tale.

2. Plasează mâna pe o suprafață plată, cu palma în sus.

3. Relaxează-te.

4. Strânge bine manșeta tensiometrului și pornește-l.

5. Încearcă să nu vorbești și să nu te miști.

6. Sprijină cotul brațului care este măsurat pe masă, pentru a te ajuta să te relaxezi. Așteaptă ca aparatul să scoată un sunet scurt. Acesta indică finalul măsurătorii. Vor fi afișate valorile tensiunii și a pulsului pe ecran. Acestea sunt rezultatele măsurătorii. Interpretarea lor nu necesită cunoștințe de specialitate medicală.

7. Repetă procedeul la un interval de două minute și calculează media. Aceasta este valoarea tensiunii tale. E o idee bună să ții un jurnal ale acestor valori, pentru a i le putea prezenta medicului tău.

Măsurarea tensiunii arteriale cu un tensiometru de braț este un procedeu foarte simplu și care te poate ajuta enorm. Astfel, medicul tău va avea un istoric al tău și îți poate monitoriza mult mai ușor starea de sănătate.

Cum alegi tensiometrul de braț potrivit nevoilor tale?

Există numeroase mărci de producător pentru tensiometre, cu diverse modele, funcții și caracteristici, care se încadrează oricărui buget. Un pas esențial în alegerea tensiometrului care ți se potrivește este să identifici nevoile tale. Ai nevoie de un tensiometru uzual, sau unul profesional, cu mai puține sau mai multe funcții? O discuție cu medicul tău te poate ajuta să stabilești ce fel de tensiometru ai nevoie și căror nevoi specifice se adresează.

În baza recomandărilor medicului tău, următorul pas este să cercetezi piața și să găsești magazinul de încredere de la care vrei să faci această achiziție. Alege un magazin, online sau fizic, care are recomandări atât de la persoane de specialitate, cât și de la apropriați. Stabilește un buget pe care îți propui să îl respecți. În cazul unui magazin fizic, e recomandat să îl probezi înainte, să te asiguri că e conform nevoilor tale.

Ține minte că un tensiometru are o durată de aproximativ cinci ani, însă asta nu înseamnă că trebuie să investești o sumă enormă de bani în unul. Există tensiometre de braț pentru orice buzunar, care fac o treabă excelentă. În general, acestea sunt mai precise comparativ cu cele de încheietură.

Nu consuma cafea sau țigări cu cel puțin o jumătate de oră înainte de măsurarea tensiunii arteriale și nu face mișcare măcar cinci minute înainte de aceasta. E recomandat să îți măsori tensiunea arterială săptămânal, dimineața și seara.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro