Sari direct la conținut

[P] Universitatea cu cei mai mulți studenți români din afara țării concurează în iulie cu universitățile autohtone chiar în România

Smile Media
Coventry University, Foto: Educativa
Coventry University, Foto: Educativa

​Un sfert dintre toți studenții români care studiază în străinătate se află în Marea Britanie. Dintre cei aproape 8.000 de studenți români aflați la studii în Marea Britanie, aproape 10% se află într-un singur campus: la Coventry University. Această instituție educațională britanică se mândrește cu cea mai mare comunitate de studenți români din afara României și cu faptul că își păstrează acest statut în fiecare an, de peste 5 ani deja. Am putea spune astfel că la Coventry University studiază mai mulți tineri români decât în multe dintre facultățile sau departamentele din universitățile mari din România.

Studenții – prioritatea numărul unu a universității

Coventry University este o instituție dinamică, modernă, cu tradiție de excelență în predare, cercetare cu impact global și inițiative internaționale îndrăznețe. Toate acestea au fost construite pentru a deservi studenții universității și contribuie la o maturizare naturală pentru tinerii din ziua de azi și transformarea lor în oamenii de afaceri de succes de mâine.

Procesul de integrare a tinerilor ce vin din România să studieze la Coventry University este facilitat atât de comunitatea mare de studenți români, dar și prin intermediul celor peste 150 de asociații studențești care vin să îmbogățească experiențele extra-curriculare în campus. Eforturile universității sunt răsplătite, Coventry University fiind votată universitatea numărul 1 în ceea ce privește satisfacția studenților, conform unui studiu realizat de National Student Survey (NSS).

În prezent, aproximativ 650 studenți români urmează un program de licență sau de masterat la Coventry University, iar motivele pentru care au optat să își continue studiile aici sunt diverse. “Am ales Coventry University după ce am citit descrierea cursului Ethical Hacking and Cyber Security. După doi ani de studiu, sunt mulțumim de alegerea programului, însă experiența oferită de Coventry University are o însemnătate mult mai mare pentru mine. Aici ai parte de o mulțime de activități care te ajută să te descoperi, cum ar fi stagiile de practică, schimburile de experiență cu studenții străini din toată lumea, dar și facilitățile de ultimă generație care îți permit să practici tot ce înveți la facultate. Coventry University este fără nicio îndoială o alegere excelentă pentru studenți, atât din perspectiva cursurilor bine structurate, cât și din cea a experienței internaționale oferite de universitate”, ne-a mărturisit Gabriel Elisei, student în anul 2.

Coventry University se remarcă în topurile internaționale, fiind recunoscută pentru excelență în predare, dar și pentru investițiile realizate în ultimii 10 ani. Astfel, cele trei campusuri ale universității se află la o distanță uriașă din punct de vedere academic și tehnic cât și cel al facilităților pe care le pune la dispoziția studenților săi. Ca dovadă absolută a acestor eforturi ale universității stau noile clădiri dedicate departamentelor de Inginerie (investiție de 50 mil. lire) și celui de Științe Medicale și Științe Biologice (35 mil. lire) dar și planurile universității de a investi alte 430 mil. lire în următorii 4 ani în facilități oferite studenților și profesorilor. Din păcate, un astfel de efort investițional este de neconceput pentru universitățile autohtone.

Programe concepute pentru a familiariza studenții cu mediul de lucru

Pe lângă faptul că instituția este unul dintre cei mai mari angajatori din orașul Coventry, universitatea intermediază legătura între companii și studenți prin programele academice care angajează full-time studenți în cel de-al treilea an urmând ca pe baza experienței practice aceștia să se întoarcă la școală în anul 4 pentru depunerea lucrării de licență. Printre giganții de pe piață se numără Jaguar, Land Rover, Aston Martin, Microsoft, IBM, HSBC, Barclays, Gucci, Interpol, Ritz Carlton Hotels, Lufthansa și Airbus. Reușitele parteneriatelor au rezultate pe măsură: 95% dintre absolvenții universității obțin un job cu normă întreagă sau progresează la master în primele 6 luni de la absolvirea studiilor de licență.

Universitate britanică de top cu tradiție a calității în educație

Coventry University este una dintre cele mai mari universități din Marea Britanie, cu un campus situat în centrul orașului și numărând aproximativ 18.000 de studenți. Coventry University are una dintre cele mai vechi Facultăți de Artă și Design și cea mai mare bibliotecă din Marea Britanie în ceea ce privește materialele periodice și dotările multimedia (investiție de 16 milioane de lire sterline). Studenții mai beneficiază și de un centru sportiv cu piscină și terenuri diverse, iar Uniunea Studenților le pune acestora la dispoziție o gamă variată de societăți și activități extra-curiculare.

Orașul Coventry este situat în centrul Marii Britanii, la doar 45 de minute de Londra și la 10 minute de Birmingham, al doilea oraș ca mărime din Marea Britanie. Dacă îți place să explorezi și ești un împătimit al locațiilor încărcate cu istorie, precum castele și catedrale, Coventry este alegerea ideală. În plus, centrul orașului abundă în pub-uri tradiționale, restaurante și baruri perfecte pentru după amiezi petrecute cu prietenii de la cursuri. Coventry University are campusuri localizate atât în inima orașului al cărui nume îl poartă, cât și în Londra ori Scarborough.

Absolvenții mai pot aplica la Coventry University pe 10 și 11 iulie

Pe 10 și 11 iulie Coventry University revine în România pentru a recruta următoarea generație de studenți. Reprezentanții universității acordă o ultimă șansă celor care nu au avut posibilitatea sau curajul de a aplica până acum la un program de licență sau de masterat în cadrul instituției. Interviurile sunt susținute la Spot Admissions, eveniment organizat de EDMUNDO și singurul din țară unde universitățile oferă răspuns pe loc candidaților.

Dosarul de admitere necesită doar diploma/adeverința de licență sau de bac, respectiv foaia matricolă. În funcție de programul ales, un consilier EDMUNDO va îndruma candidații pe parcursul întregului proces de aplicare. Primul pas este completarea formularului de participare pe site.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro