[P] Ursus Breweries, peste 550 milioane de lei contribuții la bugetul național și local, în 2020
Ursus Breweries, cel mai mare producător de bere din România, lansează a șasea ediție a Raportului de Dezvoltare Durabilă. Raportul prezintă activitatea și performanțele non-financiare ale companiei din perioada 2018 – 2020 și a fost realizat conform standardelor GRI (Global Reporting Initiative), recunoscute ca fiind printre cele mai complexe standarde de raportare non-financiară.
Raportul este structurat în patru mari capitole, care formează acronimul BERE: Berea – ca element central al afacerii noastre, Elementul uman, Elementele de mediu și Responsabilitatea noastră. Între altele, documentul cuprinde rezultatele și contribuțiile financiare ale companiei, implicarea în comunitățile în care este prezentă, modul de guvernanță, modul în care este abordată protecția sănătății și siguranța angajaților și a consumatorilor, măsurile luate pentru a reduce impactul asupra mediului, precum și inițiativele de prevenire a consumului dăunător de alcool.
În 2020, chiar și în condițiile unui an afectat puternic de pandemie, contribuțiile Ursus Breweries la bugetul național și local au fost de peste 550 milioane de lei, ceea ce reflectă statutul de lider al pieței de bere și actor economic cu o contribuție considerabilă la economia României.
Importanța sprijinirii furnizorilor locali a fost, în continuare, pe agenda dezvoltării durabile a companiei, astfel că, în perioada analizată, în medie, 74% din bugetul de achiziții al companiei a fost direcționat catre furnizori din România.
„Raportul de Dezvoltare Durabilă marchează angajamentul nostru, în calitate de lider de piață, de a respecta practicile responsabile de afaceri, care presupun minimizarea impactului asupra mediului, precum și sprijinirea comunităților în care activăm. Țintele companiei legate de sustenabilitate includ amprenta neutră de carbon, reducerea consumului de apă, sustenabilitatea resurselor, ambalajele circulare, incluziunea și bunăstarea angajaţilor şi consumatorilor, precum și promovarea alegerilor responsabile. Prin acest raport, dorim să arătăm care este evoluția noastră în zona dezvoltării sustenabile, care sunt obiectivele pe care ni le-am stabilit, precum și modul în care ne măsurăm performanța.”, a declarat Robert Uzună, Vicepreşedinte Corporate Affairs al Ursus Breweries.
Grija pentru angajați reprezintă una dintre prioritățile Ursus Breweries, iar acest lucru a fost reiterat și de obținerea certificării Top Employers România din partea Institutului internațional Top Employers, care atestă excelența în practicile de resurse umane. Ursus Breweries este primul producător de bere din România care obține această certificare.
În ceea ce privește eforturile legate de mediu, Ursus Breweries a continuat să scadă cantitatea de apă folosită pentru producerea berii, de la 2.87 litri/ litru de bere produs în 2017 la 2.76 litri în 2020, apropiindu-se astfel rapid de ținta stabilită pentru 2025 de a ajunge la 2.75 litri de apă/litru de bere produs.
Totodată, în perioada 2018-2020, analizată în raport, investițiile Ursus Breweries se ridică la peste 50 de milioane de euro, în diverse arii, precum facilități de producție, depozite etc.
Principalele informații și rezultate ale celui de-al șaselea raport de Dezvoltare Durabilă Ursus Breweries pentru perioada 2018-2020 se regăsesc în videograficul din link și mai jos:
Berea, Afacerea noastră
- 21,5 mil. HL de bere produsă, în perioada 2018 – 2020.
- 557 milioane lei, contribuția către bugetul de stat în 2020.
- În medie, 74% din bugetul de achiziții a fost alocat furnizorilor din România.
- 50 milioane euro investiți în 2018 – 2020.
Elementul uman
- Certificarea Top Employer – primul producător de bere din România care a obținut această certificare.
- Zero accidente fatale la locul de muncă.
- Acces la servicii de consiliere profesională în domeniul psihologic, juridic, financiar și programe de well-being pentru angajați.
- Susținerea studenților și elevilor prin programe de formare, stagii și burse de merit în valoare de 465.000 lei.
Responsabilitate
- Mesajele de responsabilitate pentru consumul de alcool sunt afișate pe toate etichetele produselor.
- Sprijin în valoare de 1 milion lei pentru Crucea Roșie Română pentru achiziționarea de echipamente medicale; 200.000 lei strânși prin campania #separatidarimpreuna a brandului Timișoreana.
- Crearea a 12 zone de relaxare în comunități locale prin brandul Ciucaș.
- Prevenirea consumului dăunător de alcool:
– Ateliere adresate părinților și profesioniștilor din educație pentru prevenirea consumului de alcool de către tineri.
– Relansarea aplicației Zero la Mie pentru estimarea timpului în care alcoolul din sânge revine la 0‰.
– Adoptarea principiilor International Alliance for Responsible Drinking pentru prevenirea consumului dăunător de alcool. - 4.7 mil. lei pentru sprijinirea comunităților prin sponsorizări, donații și proiecte comunitare.
Elemente de mediu
- Mai puțină apă folosită în producție: de la 2.87 l în 2017 până la 2.76 l apă/ l bere în 2020.
- Înlocuirea motostivuitoarelor pe gaz cu cele electrice, ceea ce înseamnă reducerea amprentei de carbon.
- 90% din deșeurile din producție sunt reciclabile.
- Acțiuni de colectare și reciclare implementate în cadrul marilor festivaluri locale, prin brandurile Ursus, Peroni și Ciucaș.
Raportul integral poate fi descărcat și consultat aici.
Despre Ursus Breweries
Ursus Breweries este cel mai mare producător de bere din România. Mărcile din portofoliul Ursus Breweries sunt: URSUS, Timișoreana, Ciucaș, Peroni Nastro Azzurro, Grolsch, Azuga, Pilsner Urquell, Asahi Super Dry, Viper Hard Seltzer, St. Stefanus, alături de marca de cidru Kingswood. În prezent, Ursus Breweries deține 3 fabrici de bere: în Brașov, Buzău și Timișoara și o mini-facilitate de producție în Cluj-Napoca. Din 2017, Ursus Breweries face parte din Asahi Europe & International. Pentru mai multe informații despre companie și programele sale, vă rugăm să vizitați: www.ursus-breweries.ro și www.desprealcool.ro.