Sari direct la conținut

Pacient scăpat de pe targă la Spitalul din Ploieşti. A fost operat de urgență, după ce a suferit un traumatism cranian. Poliția a deschis dosar penal

HotNews.ro
Interventie ambulanta, Foto: Hotnews
Intervenție ambulanță, Foto: Hotnews.ro

Un bărbat în vârstă de 85 de ani a fost supus unei intervenţii chirurgicale după ce a fost scăpat de pe o targă de către un angajat al unei ambulanţe private, în curtea Spitalului Judeţean din Ploieşti, în timp ce se încerca transferul vârstnicului la alt spital. Poliţia anunţă că, în urma incidentului, a deschis dosar penal.

Potrivit datelor furnizate de oficialii Poliţiei Prahova, incidentul a avut loc în 22 octombrie, relatează agenția News.ro.

„Din verificările preliminare efectuate la faţa locului a reieşit că un pacient de 85 de ani ar fi căzut de pe targa de transport, în timpul manevrării acesteia de către un bărbat, pe rampa de acces a unităţii medicale. În urma incidentului, pacientul a suferit vătămări corporale, fiind internat pentru acordarea îngrijirilor medicale de specialitate. În cauză, poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu”, au declarat oficiali ai Poliţiei.

Incidentul s-a produs în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, în timp ce pacientul era transferat din acest spital la o altă unitate medicală. Bătrânul a fost internat la Spitalul Judeţean, în secţia de neurochirurgie, unde a fost operat, fiind internat în secţia de terapie intensivă.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro