Sari direct la conținut

Pacienții cu afecțiuni oncologice vor beneficia de o nouă terapie decontată. „Nu este un moft, ci o parte vitală a tratamentului”

HotNews.ro

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete a anunțat că românii care au afecțiuni oncologice vor beneficia de terapie psihologică decontată. Măsura a fost aprobată joi de Guvern, la propunerea Ministerului Sănătății și a Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

„Până acum, pacienții bolnavi de cancer au fost nevoiți să ducă o dublă luptă – cu boala și cu lipsa accesului la sprijin psihologic. De astăzi, România recunoaște oficial că tratamentul complet al cancerului nu înseamnă doar medicamente, intervenții chirurgicale sau radioterapie, ci și suport emoțional”, spune ministrul Sănătății.

„Sprijinul psihologic nu este un moft, ci o parte vitală a tratamentului. Studiile arată că pacienții care beneficiază de suport emoțional au o mai bună aderență la tratament, o reziliență crescută și o calitate a vieții mai ridicată”, adaugă Alexandru Rogobete.

Potrivit acestuia, „cancerul este o luptă complexă, iar statul român își asumă să fie alături de pacienți – nu doar cu tratamente medicale, ci și cu sprijin psihologic, atât de necesar”.

Noul cadru legislativ stabilește:

  • Până la 30 iunie 2026, pacienții oncologici pot beneficia de servicii psihologice decontate la recomandarea medicilor specialiști, chiar dacă psihologii nu au formare în psihooncologie.
  • Începând cu 1 iulie 2026, pentru a crește calitatea serviciilor, sprijinul psihologic va fi acordat doar de psihologi cu formare profesională în psihooncologie.

Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate mai precizează că, în perioada următoare, vor colabora cu organizațiile profesionale și cu societățile medicale „pentru implementarea rapidă și coerentă a noilor măsuri”.

Rol „crucial”

Terapia psihologică joacă un rol crucial în sprijinirea pacienților cu cancer, abordând provocările emoționale, reducând anxietatea și îmbunătățind starea generală, potrivit National Health System (NHS) din Marea Britanie.

Diagnosticul și tratamentul cancerului pot provoca o suferință emoțională semnificativă, inclusiv anxietate, depresie și stres post-traumatic. Terapia psihologică este esențială pentru a ajuta pacienții să facă față acestor sentimente și să îmbunătățească calitatea vieții lor. Cercetările indică faptul că intervențiile psihologice timpurii pot avea un impact pozitiv atât asupra sănătății mintale, cât și asupra celor fizice pentru pacienții cu cancer, arată specialiștii NHS.

În multe țări din Europa – printre care Austria, Belgia, Franța, Germania, Marea Britanie, Luxemburg, Olanda, Polonia, Spania, Elveţia, Danemarca, Norvegia și Ungaria – terapia psihologică este parte din tratamentul pentru cancer și este decontată.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro