Pagina din manualul de istorie, la care n-am avut acces

”În noaptea de 22 ianuarie 1941, legionarii Arhanghelului Mihail – după ce au cântat imnuri ortodoxe, și-au pus pământ românesc pe umeri și s-au uns unii pe alții cu apă sfințită – au răpit 200 de bărbați, femei și copii din casele lor”.
”Legionarii au adunat victimele în camioane și le-au dus la abatorul municipal, un grup de clădiri din cărămidă din sudul Bucureștiului, lângă râul Dâmbovița. Au obligat victimele, toți evrei, să se dezbrace în întunericul înghețat și să se așeze în patru labe pe banda transportoare.
Scâncind de groază, evreii au trecut prin toate etapele de producție ale abatorului. Legionarii au agățat fiecare trup decapitat fără membre, din care țâșnea sângele, în cârligele abatorului, agățându-le o etichetă: ”bun pentru consum uman”.
Trunchiul unei fetițe de cinci ani, pe l-au agățat cu capul în jos, era însângerat, ca o pulpă de vițel, spunea în dimineața următoare un martor ocular”.
Pagina e citată din cartea istoricului Robert D. Kaplan, ”Fantomele Balcanilor”. Autorul scrie, în aceeași filă, că masacrul legionarilor a fost răzbunarea pentru un alt masacru, cel din 1938, când 14 lideri legionari ”au fost sugrumați de poliția regelui Carol al II-lea și îngropați într-o groapă comună”.
Comunismul și legionarismul, elementele comune
De ce nu am avut aceste pagini în manualele de istorie? Printre altele, așa cum au explicat istorici întrebați de Magda Grădinaru, pentru că național-comunismul lui Ceaușescu a avut elemente comune cu cel al Gărzii de Fier: ”Multe idei care, de fapt, erau legionare, erau integrate în discursul cultural şi ideologic al României comuniste”.
Suntem într-un moment în care se înjură și se vânează oameni la televizor, se trimit sistematic iconuri cu flăcări pe Facebook și se rostesc amenințări. Iar violența de limbaj a devenit și violență fizică. Deși nu vor să o spună public, o serie de figuri publice din România au fost deja agresate pe stradă.
Alegerile programate în mai sunt prea târziu și prea puțin. Cei care conduc statul continuă să tacă, fără să ofere explicații lămuritoare pentru anularea alegerilor. Oamenii au dreptate să fie supărați și furioși. Ceea ce e însă de neacceptat este violența, de orice fel, în orice doză și formă.
Momentul dintre președinta POT și jandarm
În primul rând instituțiile care aplică legea, statul, dar și societatea, cu toții avem responsabilitatea a ceea ce urmează. Unul dintre momentele de speranță ale începutului de an a rezultat din interacțiunea și conversația de vineri dintre un jandarm și președinta POT, Anamaria Gavrilă.
Politiciana a spus ”O să se întoarcă roata”, iar jandarmul a răspuns că, indiferent cum se schimbă roata, ”noi suntem aici, la datorie”.
Atitudinea celor doi, politiciană și jandarm, a fost bună pentru că fiecare și-a respectat meseria și, astfel, l-a motivat pe celălalt să i-o respecte pe a sa. Sunt sute de mii de profesioniști în serviciul public care, probabil, s-au simțit încurajați, văzând că jandarmul e calm și neutru, atent, însă ferm. Apropo: jandarmeria a fost una dintre primele instituții de aplicare a legii care a fost modernizată, adaptată și finanțată în acord cu standardele și prin ajutorul UE.
Avem o jandarmerie, o justiție sau o poliție ideale? Nu, nici vorbă, dar Anamaria Gavrilă, sau orice manifestant de astăzi, nu ar fi dorit să se întâlnească la începuturile anilor 90 cu jandarmeria ieșită din comunism. Întrebați-l pe George Simion, că el a prins vremuri diferite pe stadion, deși nu a apucat să se confrunte cu ”scutierii” din primii ani ai schimbării României.
După cum siguranța de pe străzile marilor orașe de la noi este un bun câștigat și care merită apărat.
Violența nu convine niciunui candidat legitim
Trăim într-o țară unde protestele sunt libere și legitime. Nu trebuie să explici tu guvernului de ce îl critici. El trebuie să-ți explice cum te guvernează. Și nimeni nu își dorește să aibă de a face cu Miliția de astăzi din Rusia, care ridică oameni de pe stradă, pentru că arată o simplă foaie de hârtie albă.
Teoretic, nici unui partid, nici unui candidat nu ar trebui să-i convină normalizarea și extinderea violenței care deja a apărut. Asta pentru că, indiferent cine va câștiga alegerile din primăvară, o țară la mâna agresivității este mult mai greu de condus, iar spectrul anarhiei izgonește speranța și investițiile mai abitir decât orice.
N-am putut avea pagina lui Kaplan în manualul de istorie. Prin urmare, riscăm să o retrăim.