Paisprezece artiști spanioli contemporani expun la Instituto Cervantes din București

Paisprezece dintre cei mai reprezentativi artiști spanioli contemporani – Chechu Álava, María Bueno, Soledad Córdoba, Antonio Fernández Alvira, Santiago Lara Tomelloso, Mireya Martín Larumbe, Vicky Méndiz, Paula Noya, Mapi Rivera, José Luis Serzo, SUSO33, Marina Vargas, Yolanda Tabanera, Juan Zamora – își vor prezenta o serie de lucrări în cadrul expoziției Formele sufletului, la Instituto Cervantes din București, care se va vernisa in data de 9 octombrie 2019, 18.30 si va ramane deschisa publicului pana in data de 23 noiembrie.

La eveniment va participa și curatorul expoziției, Susana Blas Brunel. „Spiritualitatea se suspendă dincolo de contrarii și este întotdeauna paradoxală. Această expoziție vrea să-și facă loc prin profunzime și periferic, prin imens și mărunt, prin non verbal, prin solitar… și se concentrează pe subtilitatea detaliilor și pe perplexitatea iubirii.” Expozitia va fi deschisa si la Noaptea Galeriilor.

Expoziția de față pleacă de la una precedentă, Pădurea Interioară (formele sufletului), concepută ca o conversație colectivă și atemporală cu Tereza din Avila, expoziție care a putut fi văzută în 2015 în Sala „Juana Francés” a Primăriei din Zaragoza și care de această dată a fost extinsă.

Formele sufletului: limbă și inimă propune trei direcții de interpretare: spiritualitatea cotidiană (lumină, liniște, poezia clipei); ritualurile de inițiere (întuneric, acțiune, renaștere); și viziunile onirice (vise, spirale, fabulații), căutând să-i producă vizitatorului o experiență emoțională care să se impună răspunsurilor intelectualizate.

Susana Blas Brunel este curator și istoric de artă contemporană, specializată în creație audiovizuală. Este scenaristă pentru progamul cultural de televiziune “Metropolis” al canalului TVE2. Scrie în diferite publicații de artă audiovizuală, feminism și spiritualitate și a predat un număr important de cursuri și master pe aceste teme. I-a fost decernat premiul MAV la categoría Project Manager (Femeile în artele vizuale) pentru Egalitate de Gen și Premiul Alb, Negru și Magenta în 2017. Este membru consultativ al MAV (Women in the Visual Arts) și cercetător în cadrul proiectului ARES al Universității de Arte Plastice din Cuenca (Arhivă și Studiul Critic al practicilor artistice audiovizuale în arta spaniola.Identitate și noi mijloace de comunicare).

A curatoriat numeroase cicluri video și expoziții printre care: Videos XX (Photoespaña, 2002), Adolescentes (Museo Reina Sofía, 2003), Vete a tu habitación (La Casa Encendida. Madrid, 2003), EL: ¿nuevos masculinos? (Sala Juan Francés. Zaragoza, 2006), Disparos eléctricos. Vídeo y Feminismo (Centro Cultural Montehermoso. Vitoria, 2007), El viaje dislocado (MARCO. Vigo, 2007), Sonrisas y Lágrimas (Centro Torrente Ballester. Ferrol, 2010), Mundo Aparte: nuevo videoclip español (Instituto Cervantes, 2009-2011), Fábulas Problemáticas (Antigua Tabacalera. Madrid, 2011 y AECID), Dejar el Cuerpo (La Bacía, Madrid, 2013), ONe Line.SUSO33 (CEART, Madrid, 2015), De dobles cubiertas y guardas secretas (Masquelibros, Madrid, 2015), El Bosque Interior (Sala Juan Francés. Zaragoza, 2015), Soledad Córdoba, Devastación (Galería Gema Llamazares, Gijón 2016), Dosjotas, Cuarto Semi Amueblado (El cuarto de invitados, Madrid, 2016), En Lucha común (proyectos Masquelibros Madrid, 2016), Marta Beltrán, La ceremonia, Hospital Real de Granada, 2016). Las formas del alma, (Instituto Cervantes, Madrid, Praga, Palermo, Roma, Belgrado, 2017-2019), Victoria Civera. Everyday. Ni la palabra ni el silencio. (Centro de Arte de Alcobendas, 2017). Carmen Sigler, El sonido de mis pasos. Retrospectiva (Palacio Condes de Gabia, Granada 2019).

Chechu Álava (Piedras Blancas, Asturias, 1973) trăiește și lucrează în Paris. „Marea mea libertate este să pot da frâu liber la ceea ce se manifestă, fără să-mi pese de judecăți intelectuale. Nu știu să vorbesc despre suflet, dar (el) este. (www.chechualava.com)

María Bueno (Málaga, 1976) trăiește și lucrează în Málaga. „Apa mă apropie de origini(le mele), mă contopește cu rădăcinile și mă reconciliază cu Ființa Superioară, făcându-mă parte din ea într-o dimensiune unde nu mai există nici trup, nici loc, nici timp.” (www.mariabueno.net)

Soledad Córdoba (Avilés, 1977) trăiește și lucrează în Madrid. Reapar pentru că am nevoie să vorbesc despre mine, dinspre durerea mea, dinspre vindecarea mea. Durerea trebuie să fie transformată. A fi pentru a ști că ești, de aceea imaginea mea e parte activă a lucrărilor. Trec prin diferite stări; inclusiv de lichefiere. Mă prefac în propriul meu rug. Mă caut în ape otrăvitoare. Mă ascund în dezordine… (www.soledadcordoba.com)

Antonio Fernández Alvira (Huesca, 1977) trăiește și lucrează în Madrid. O scenografie care ne arată esența, scheletul a ceea ce-a fost, al acelei construcții înălțată și acum căzută. Asemănătoare unei imagini a sufletului nostru, prăbușit și lovit de-atâtea ori dar hrănit, reconstruit și ridicat de tot atâtea ori. (www.antoniofernandezalvira.com)

Santiago Lara Tomelloso (Tomelloso, 1975) trăiește și lucrează între Gijón și Tomelloso. În culturile animiste Natura este divinitate și se-ncarnează într-o figură omenească (Natura făcută om). Menirea acestei ființe antropomorfe, alcătuită din picioare/rădăcini, jumătate bărbat, jumătate animal, este aceea de fi aducător de apă. (www.santilara.com)

Mireya Martín Larumbe (Pamplona, 1980) trăiește și lucrează în Pamplona. Inima și zgomotul pădurilor fac parte din tot, ceea ce nu e altceva ci e ceea ce sunt, și prin urmare tot ceea ce mă-nconjoară, inclusiv ceea ce nu cunosc. Și în acest tot, care e trup, care sunt eu, se află sufletul. (www.mireyamartinlarumbe.com)

Vicky Méndiz (Zaragoza, 1978) trăiește și lucrează între Zaragoza și Madrid. Tăcerea e fundmentală în această pierdere a controlului obișnuit. Aceasta se datorează intensității emoționale ce poate apărea în timpul experienței estetice. Pierderea unor rigide credințe mentale ne duce la experiențe de conectare cu ființa cea mai autentică și prin urmare la ființa spirituală. (www.vickymendiz.com)

Paula Noya (Lugo, 1969) trăiește și lucrează în Madrid. A crede înseamnă a gravita pentru o vreme. Pierd greutate și ființa iese din materie. Această pierdere de mine însămi implica o preschimbare în alta. (www.paulanoya.es)

Mapi Rivera (Huesca, 1976) trăiește și lucrează în Barcelona. Ca să se producă viziunea și întâlnirea cu o lumină extraordinară, e necesară înălțarea trupului. Când abandonezi familiarul și te dedici necunoscutului, se revelează misterul. (www.mapirivera.com)

José Luis Serzo (Albacete, 1977) trăiește și lucrează în Madrid. Sufletul e cel care ne unește cu incomensurabilul, cu misterul existenței; la fel și cu sufletul lumii, cum îl numeau grecii. Poate că sufletul este invizibil prin ochii fizici, dar se află în spatele a tot ce este aparent, configurând, denunțând, înfățișând, propria-i esență. (www.joseluisserzo.com).

SUSO33 (Madrid, 1973) trăiește și lucrează în Madrid. Mă torturează gânduri, senzații și percepții. Să pictez e o odihnă. Când mă aflu la limita picturii extreme, simt liniște. Interiorul meu obscur imperfect e cel care mă emoționează. (www.suso33.com)

Marina Vargas (Granada, 1980) trăiește și lucrează în Madrid. Fiind sacrul legătura dintre viață și simț, în această crăpătură levitează toate sfintele în extaz, pesemne fiindcă extazul are legătură cu eroticul, cu interzicerea trupului și cu moartea. (www.marinavargas.com).

Yolanda Tabanera (Madrid, 1965) trăiește și lucrează în Madrid. Să simți în același timp puterea vizionarului, claritatea fugitivă din miezul haosului și neputința de a putea materializa fie și numai niște mici fragmente din ceea ce-ai întrezărit. Nici vrăjitoare nici șamană: umană. Artistă încercând să se orienteze în scurtul timp al vieții, nici măcar încercând să răspundă la întrebări, căutând inclusiv întrebările. (www.yolandatabanera.com)

Juan Zamora (Madrid, 1982) trăiește și lucrează între Madrid și multe (alte) orașe. Nu e ușor să supraviețuiești iubirii. În căutarea păcii interioare mi-e teamă că mai am o lungă traversare a oceanului. Uneori simt că barca se scufundă, apoi mă trezesc din nou în pat și spun… ”nu știu cum de i-am mai suprviețuit încă o zi”. (www.juanzamora.com)