Sari direct la conținut

Pakistan: Cel putin 13 morti intr-un dublu atentat cu bomba in sud-vestul tarii

HotNews.ro

Cel putin 13 persoane au fost ucise miercuri intr-un dublu atentat sinucigas, care a vizat fortele de securitate din Quetta, in sud-vestul Pakistanului, dupa ce armata a capturat recent un lider al gruparii al-Qaeda, au anuntat autoritatile pakistaneze, potrivit AFP.

Pakistanul se confrunta cu un val de atacuri, majoritatea sinucigase si in principal, comise de talibanii aliati ai al-Qaeda, care au ucis peste 4.600 de persoane in ultimii patru ani.

Un inalt responsabil al organizatiei teroriste al-Qaeda, Younis al-Mauritani, a fost arestat luni de serviciile secrete pakistaneze. El a fusese insarcinat in mod direct de Osama bin Laden sa planifice atentate care sa vizeze „tinte economice importante” in Statele Unite, in Europa si in Australia, afirma armata pakistaneza, intr-un comunicat.

Al-Mauritani – cel mai probabil un pseudonim, care lasa sa se inteleaga ca acest ar fi de nationalitate mauritana – a fost arestat in suburbia Quetta, in apropiere de capitala provinciei Balucistan, in zona frontaliera Afghanistanului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro