Sari direct la conținut

Panglici (de Tia Serbanescu)

Curentul

Metroul bucurestean, eroul Capitalei in aceste vremuri de restriste pentru circulatie, a implinit 30 de ani. Cu aceasta ocazie, dl Orban a rostit panglica inaugurala a catorva noi tronsoane (Piata Universitatii-Drumul Taberei si respectiv Pantelimon) care vor fi gata (cica!) in urmatorii sase-sapte ani.

In timp ce metroul salvator era aniversat in centru, pe Calea Grivitei o groapa trista dar imensa aniversa si ea douazeci de ani de existenta si parasire. Cateva randuri de utilaje au ruginit la poalele ei, pe margini i-au crescut arbusti dar niciun oficial n-a parut interesat sau stanjenit de ea.

Puteau sa-i fi pus, dupa douazeci de ani de cand incurca zona, macar niste borduri noi, de jur imprejur, cum se poarta acum, ca s-o modernizeze – si s-o facem un fel de Metro-cavou. Daca am innoda toate panglicile care s-au tot taiat in ultimii zece ani, probabil ca am obtine o lungime ceva mai mare decat kilometrii de autostrada realizati.

In aceeasi zi, o panglica din Pitesti i-a scos pe aceeasi linie de centura pe dnii Tariceanu, Orban, Geoana si Vacaroiu. Fac centura in grup, mai nou – dupa cum a reclamat presedintele Basescu: „nu pot fi solidar cu un guvern care da ordonante pentru a-si salva cinci ministri de la urmarirea penala. Nu pot fi solidar cu parlamentari care isi fac legi pentru ei”.

Frumos spus, vorba lui Camus: nu esti solidar, ramai solitar. Coalitia ordonantelor l-a izolat pe dl Basescu si l-a trimis la matura: pe Internet, presedintele agita matura de lupta indemnandu-si oastea sa arunce „listacii la gunoi”. Dar nici maturacii dlui Basescu nu sunt mai breji.

Procentele PD (40%) reprezinta doar o crestere „nesanatoasa” prin „supraincalzirea” presedintelui care „duduie” – intr-o campanie unde mesajele s-au amestecat in asemenea hal incat nu mai stii cine sunt proprietarii si cine sunt intermediarii care si le-au insusit.

Uninominalul insusi este al dlui Basescu si al PD dar si al PSD care l-a propus initial iar marirea pensiilor e a PNL dar si a PSD care a impus-o. Si tot asa. Daca intre partidele mari s-au ivit probleme de identitate, cele mici si-au pierdut-o cu totul. Gigi Becali a fost parasit de toti intelectualii cu care se lauda si a ramas doar cu avocatul Catalin Dancu.

Intr-adevar, are mare nevoie de un avocat dar i-ar trebui si un medic. Derutat si el, C.V. Tudor a ajuns sa se creada rege („o sa-i spun lui Basescu ce i-a spus regele Spaniei lui Hugo Chavez: mai taca-ti fleanca aia!”) desi e leit Chavez.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro