Papa are stil (de Gelu Trandafir)

Lumea incepe sa descopere stilul lui Benedict al XVI-lea. Franc si „controversat”. Mai sobru, mai putin optimist, dar mai realist. A provocat o surpriza de proportii lasand sa se inteleaga ca sustine aderarea Turciei la UE, desi, pe cand era cardinal, se opusese acestui proces.

Dar, in mare, putem spune ca gesturile revolutionare si vizitele spectaculoase care au marcat pontificatul Papei Ioan Paul al II-lea sunt deja istorie. Si Occidentul este intr-un alt moment istoric.

Biserica nu se mai confrunta cu un regim totalitar precum cel sovietic, pe care era necesar sa-l infrunti cu crucea in mana, ci cu forme si idei totalitare subtile, precum expansiunea dictaturii relativismului moral. Apoi, marea deschidere a Bisericii Catolice catre lume si catre alte confesiuni si religii a fost deja infaptuita.

Acum e momentul aprofundarii, consolidarii atat a Bisericii Catolice (bulversata de Conciliul Vatican II si de actiunea curajoasa a neobositului papa polonez), cat si a relatiilor cu celelalte institutii, biserici si religii deschise sub precedentele pontificate ale lui Ioan Paul al II-lea si Paul al VI-lea.

Nu e numai un alt moment istoric sau necesitatea consolidarii institutionale dupa reforme bisericesti si expansiune; in acest nou stil de pontificat, un rol important il joaca desigur si personalitatea actualului papa. Benedict al XVI-lea este un intelectual rafinat, introvertit, care pretuieste modestia.

Spre deosebire de Ioan Paul al II-lea, Benedict al XVI-lea e stingherit de aparitiile publice. Desigur, a fluturat un steag turcesc, cu semiluna, a vizitat o faimoasa moschee din Istanbul, dar acest papa german nu pare a fi omul marilor gesturi. Daca le face, le face strangand din dinti.

„In particular, Benedict al XVI-lea poate arata o modestie dezarmanta”, spune „Wall Street Journal”, care ii face un portret in baza celor spuse de apropiati. „Stil rigid”, „limbaj direct”, un om care „prefera sa gandeasca decat sa vorbeasca” si pe care il gasesti mai degraba citind o carte decat luand cina la o masa cu multi oaspeti.

Nu e semn de slabiciune, ci din contra: nu doreste sa faca pe plac, ci sa spuna adevarul. Luna trecuta, Benedict al XVI-lea i-a indemnat pe teologii care au slujit cu el liturghia de dimineata: „E un soi de prostitutie sa vorbesti doar pentru aplauze, sa le spui oamenilor ce vor sa auda. Nu cautati aplauzele, ci sa slujiti adevarul”.

Predica rostita de cardinalul Ratzinger la deschiderea Conclavului care avea sa-l aleaga Papa, discursul despre credinta si ratiune din septembrie, de la Universitatea din Regensburg, si vizita care se desfasoara in aceste zile in Turcia sunt definitorii pentru noul pontificat.

O Europa decrestinata, care a abandonat pana si ratiunea fara credinta, si un Islam dominat de credinta fara ratiune sunt problemele epocii lui Benedict al XVI-lea, asa cum Ioan Paul al II-lea a avut de infruntat amenintarea comunismului si derapajele teologice.

Prin discursul „programatic” rostit inaintea Conclavului, Ratzinger avertiza Occidentul asupra „dictaturii relativismului, care nu recunoaste nimic drept definitiv si al carui scop suprem este doar afirmarea ego-ului si a propriilor dorinte”.

Prin abordarea temelor sensibile si dureroase, Papa vrea sa ridice la alt nivel dialogul cu lumea islamica, sa depaseasca etapa initiala a gesturilor de prietenie, spectaculoase, dar, in mare masura, ineficace forme fara fond.

Asa cum, la Regensburg, Papa l-a citat pe eruditul imparat bizantin Manuel al II-lea Paleologul, care descria in 1391 violentele Islamului si crimele petrecute in numele lui Dumnezeu ca fiind expresie a unei credinte oarbe, neghidata si de ratiune, in Turcia Benedict al XVI-lea l-a citat pe Papa Grigore al VII-lea care ii multumea, in 1071, unui print musulman din nordul Africii ca actionase cu bunavointa in sprijinul supusilor crestini.

In mai multe randuri, dar mai ales prin vizita sa la Istanbul, unde Patriarhul Constantinopolului si mica sa comunitate crestina sunt practic asediati de intoleranta extremistilor islamici, Papa a subliniat drept conditie a dialogului necesitatea reciprocitatii, a respectarii libertatii religioase si in lumea islamica, nu doar in Occidentul format pe traditia crestina.

Ridicarea de catre Papa Benedict al XVI-lea si Patriarhul Bartolomeu a problemei actuale a terorismului motivat religios invita Islamul sa reflecteze asupra propriei atitudini fata de cei care ucid in numele lui Dumnezeu. O pozitie curajoasa, care va fi etichetata drept „controversata”. Dar, dupa cum a aratat chiar el, Benedict al XVI-lea tine mai mult la adevar decat la aplauze.