Papa Francisc a murit. Puternicii săi dușmani 

Pentru conservatorii bisericii a fost prea liberal, iar pentru progresiști, prea prudent. Adversarii Papei decedat la 88 de ani au mizat pe suferințele fizice, dar hotărârea i-a rămas de fier, „un preot nemilos” cum i-au zis dușmanii. 

Primul Papă iezuit și primul latin-american din istoria papalității, Francisc a fost un pontif decis și puțin dispus la a face lucruri doar de teama că alții îi vor deveni adversari. Și-a adunat adversari tot timpul. 

„Insistența sa de a zdruncina status quo-ul nu i-a adus lipsă de dușmani. A retrogradat conservatori din birourile Vaticanului, a restricționat utilizarea vechii Liturghii în latină, dragă tradiționaliștilor, a deschis întâlnirile influente ale episcopilor laicilor, inclusiv femeilor, a permis preoților să binecuvânteze cuplurile de același sex și a clarificat faptul că persoanele transgender pot fi nași și că copiii lor pot fi botezați”, a scris The New York Times în necrolog, articolul tradițional al ziarului la moartea personalităților. 

În practic una dintre ultimele ore ale vieții sale, Papa s-a întâlnit cu vicepreședintele american JD Vance, deși criticase sever politicile administrației de la Washington.

„Papa a refuzat să susțină apelurile de a refuza împărtășania politicienilor catolici care susțin dreptul la avort, inclusiv, când era președinte, Joseph R. Biden Jr. care a spus că Francisc l-a numit un bun catolic”, a scris NYT.

„Dar Francisc i-a dezamăgit și pe mulți liberali, care sperau că ar putea introduce politici progresiste. Deschiderea sa către o discuție sinceră a dat oxigen dezbaterilor despre subiecte mult timp tabu, inclusiv celibatul preoților, împărtășania pentru persoanele divorțate și recăsătorite și roluri mai importante pentru femei în biserică. În timp ce deschidea ușile discuțiilor despre astfel de probleme, avea tendința de a nu lua decizii majore”, dezvăluie ziarul, folosind informații de la Vatican.

Influența puternică a iezuiților

„Farmecul său și zâmbetul său discret au contrazis reputația sa în interiorul Vaticanului de administrator ferm – adversarii săi au spus că e nemilos – în timp ce a adus o mai mare transparență în finanțele bisericii și a revizuit birocrația Vaticanului. Bazele tradiționale de putere italiene ale Vaticanului au devenit frustrate de stilul său de guvernare intenționat imprevizibil, care se baza pe un grup restrâns de confidenți, mulți dintre ei iezuiți ca și el, și pe propria sa intuiție”.

Deși era iubit de iezuiți, unii dintre cei mai conservatori prin reputația lor istorică, alți „duri” ai bisericii nu l-au îndrăgit. 

„Catolicii conservatori l-au acuzat de diluarea învățăturilor Bisericii și nu au încetat niciodată să se mobilizeze împotriva sa. Disensiunile care mocneau au explodat periodic în mod aproape medieval, vorbindu-se despre schisme și erezii”, scrie NYT.