Sari direct la conținut

Papa Francisc a încredinţat pentru prima dată ministerele laice de catehet şi lector unor femei

HotNews.ro
Papa Francisc, Foto: Alberto PIZZOLI / AFP / Profimedia
Papa Francisc, Foto: Alberto PIZZOLI / AFP / Profimedia

Papa Francisc a conferit duminică, pentru prima dată, ministerele laice de catehet şi lector unor femei, roluri pe care acestea le-au îndeplinit şi anterior, însă fără o recunoaştere instituţională, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Suveranul pontif a conferit ministerele în cadrul liturghiei celebrate în Bazilica Sfântul Petru, prilej cu care, într-o posibilă referinţă la rezistenţa la schimbare a unor conservatori, i-a criticat pe cei care care au nevoie de reglementări rigide şi de ”mai multe reguli” pentru a-l găsi pe Dumnezeu.

Anul trecut, Francisc a modificat legislaţia bisericii referitoare la ministerele lectorului şi acolitului, rezervate în principal seminariştilor care se pregătesc să devină preoţi, spunând că doreşte să ofere stabilitate şi recunoaştere publică femeilor care îndeplinesc deja aceste roluri.

Lectorii citesc din Biblie, acoliţii slujesc în timpul Liturghiei, iar cateheţii ţin lecţii de religie copiilor şi adulţilor convertiţi.

Ministerele lectorului şi acolitului existau şi înainte, dar erau rezervate în special bărbaţilor. Papa Francisc a înfiinţat ministerul catehetului anul trecut.

La Liturghia de duminică, suveranul pontif a numit şase femei şi doi bărbaţi ca lectori şi trei femeie şi cinci bărbaţi drept catehet.

Această oficializare, care a inclus şi o ceremonie de conferire, va face mai dificilă încercarea episcopilor conservatori de a bloca femeile din dioceze să preia aceste roluri.

Schimbarea va fi importantă în special ca o recunoaştere oferită femeilor din regiuni precum Amazon, care servesc drept lideri religioşi de facto în comunităţi izolate afectate de o severă lipsă de preoţi.

Vaticanul a subliniat că aceste roluri nu sunt un precursor al hirotonirii femeilor drept preoţi la un moment dat. Biserica Catolică susţine că doar bărbaţii pot şi preoţi întrucât Isus a ales doar bărbaţi pentru a-i fi apostoli .

Suporterii accesului femeilor la preoţie argumentează că Isus se conforma tradiţiilor acelor vremuri şi că rolul jucat de femei în biserica timpurie a fost mai important decât este recunoscut în mod obişnuit.

Papa Francisc a numit mai multe femeie drept funcţionari de rang înalt în funcţii deţinute anterior de bărbaţi în cadrul Vaticanului.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro