Papa Francisc condamnă folosirea mercenarilor în războiul din Ucraina: „Atât de multă cruzime”
Papa Francisc a condamnat miercuri folosirea mercenarilor în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, afirmând că aceștia exercită „atâta cruzime” asupra populației, transmite Reuters.
Vorbind la finalul audienței sale generale, el a spus: „Reînnoiesc apelul meu la rugăciuni pentru martirii din Ucraina, să cerem Domnului pace pentru acest popor atât de tulburat și care suferă atâta cruzime, atâta cruzime din partea mercenarilor care duc războiul”.
Papa nu a menționat în mod specific Rusia și nu a dat detalii.
Grupul Wagner, o companie militară privată rusă, a fost acuzată de Uniunea Europeană și de Statele Unite că a organizat operațiuni în numele Kremlinului în Ucraina, pe care forțele rusești au invadat-o în februarie.
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că grupul nu reprezintă statul, dar că și contractorii militari privați au dreptul de a lucra oriunde în lume, atât timp cât nu încalcă legislația rusă.