Papa Francisc oferă noi explicații despre decizia care a stârnit rumoare în rândul unor catolici
Papa Francisc a apărat din nou vineri decizia Vaticanului de a aproba binecuvântarea cuplurilor de același sex în cadrul Bisericii Catolice, oferind însă clarificări suplimentare privind această mutare care a stârnit rumoare în rândul unor credincioși și membri ai clerului, relatează Reuters.
Suveranul pontif a explicat că decizia nu reprezintă o aprobare a stilului de viață homosexual pe care Biserica Catolică îl consideră păcătos, ci că binecuvântările sunt individuale pentru persoanele care încearcă să se apropie de Dumnezeu.
Agenția Reuters amintește că aceasta este pentru a doua oară în tot atâtea săptămâni când papa Francisc vine cu clarificări asupra deciziei anunțate de Vatican în data de 18 decembrie a anului trecut, una pe care a aprobat-o și care a atras o opoziție deschisă din partea episcopilor catolici din unele țări, cu precădere cele din Africa.
Papa Francisc a mai oferit lămuriri asupra acestui subiect într-un interviu difuzat de o televiziune italiană pe 14 ianuarie.
Suverantul pontif a făcut noile sale comentarii într-o adresă către membrii departamentului Vaticanului pentru doctrina credinței. Șeful acestuia, cardinalul Victor Manuel Fernandez, a acordat la rândul său o serie de interviuri pentru a încerca să explice conținutul documentului, denumit în latină „Fiducia Supplicans”.
Papa Francisc spune că binecuvântarea cuplurilor de același sex vizează „drumul credinței”
Francisc a spus acum că intenția acordării binecuvântării pentru cuplurile de același sex este de a „arăta concret apropierea Domnului și a Bisericii față de toți cei care, aflându-se în situații diferite, cer ajutor pentru a continua – unii pentru a începe – drumul credinței”.
Biserica Catolică învață că relațiile sexuale între persoane de același sex este un păcat și le recomandă practicarea castității celor atrași de persoane de același sex ca ei întrucât păcatul intervine doar când se acționează asupra acestor impulsuri sexuale.
Papa Francisc a precizat însă că Biserica nu le cere „perfecțiune morală” homosexualilor care vor binecuvântarea ei și că decizia din decembrie anul trecut nu este pentru a oferi justificări unor relații pe care catolicii le consideră anormale.
„Când un cuplu vine în față spontan pentru a le cere, nu este binecuvântată uniunea, ci doar persoanele care au cerut-o. Nu uniunile, ci persoanele”, a explicat suveranul pontif.
Acesta a mai subliniat că aceste binecuvântări nu ar trebui oferite într-un context liturgic în condițiile în care și „Fiducia Supplicans” specifică clar că ele ar trebui făcute cu discreție și niciodată cu fastul sau preceptele care însoțesc o căsătorie.
În adresa sa de vineri papa Francisc a părut să recunoască opoziția pe care documentul a provocat-o în rândul unor clerici, mai ales cei din Africa, unde homosexualitatea este pedepsită inclusiv cu moartea în anumite țări.
Suveranul pontif a afirmat că, atunci când sunt oferite astfel de binecuvântări, preoții ar trebui „să țină în mod firesc cont de context, sensibilități și locurile în care trăiesc.