Sari direct la conținut

Parchetul General preia ancheta în cazul sinuciderii fiului cunoscutului procuror din Constanța

HotNews.ro
Parchetul General preia ancheta în cazul sinuciderii fiului cunoscutului procuror din Constanța

Parchetul General a preluat ancheta în dosarul în care se fac cercetări cu privire la împrejurările în care fiul cunoscutului procuror din Constanța Teodor Niţă s-a împuşcat în cap.

Ancheta a fost preluată de Secţia de Urmărire Penală, conform unor surse judiciare citate de Agerpres, și se fac cercetări in rem pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor şi ucidere din culpă.

Executorul judecătoresc Adrian Petrică Niţă, în vârstă de 31 de ani, s-a împuşcat în cap, duminică. El este fiul procurorului Teodor Niţă de la Parchetul Curții de Apel Constanţa, devenit cunoscut pentru investigaţiile derulate cu privire la importul ilegal de deşeuri în România prin Portul Constanţa.

Potrivit presei locale, Adrian Petrică Niţă a mers duminică la locuinţa tatălui său, de unde a luat un pistol care îi aparţinea procurorului, după care s-a dus la apartamentul în care locuia cu chirie şi s-a împuşcat în cap. Înainte de a se sinucide, el ar fi trimis un mesaj tatălui său, în care şi-a explicat gestul. Procurorul Niţă a plecat la locuinţa fiului, unde l-a găsit împuşcat în zona capului, dar încă avea semne vitale. A sunat la 112, iar la fața locului au mers două echipaje SMURD care l-au transportat la spital, însă bărbatul a decedat după câteva ore.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro