Parcul Văcărești va fi monitorizat de camere cu termoviziune de detectare rapidă a incendiilor, anunță Nicușor Dan. Raza de detecție – peste 4 km
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că în Parcul Natural Văcăreşti au fost montate camere cu termoviziune pentru monitorizarea incendiilor. Edilul informează că raza de detecţie a acestor camere este de aproape 4,5 kilometri, iar aparatura funcţionează eficient în întuneric complet, prin fum, ceaţă sau în condiţii meteo neprielnice, informează News.ro.
„Noi măsuri pentru protejarea Parcului Natural Văcăreşti: Camere cu termoviziune pentru monitorizarea incendiilor. Pentru a spori siguranţa şi pentru a preveni incendiile de vegetaţie, în aceste zile în parc se instalează camere cu termoviziune”, anunţă primarul Capitalei, Nicuşor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, camerele cu termoviziune vor detecta rapid primele semne ale unui eventual incendiu, reducând „drastic” timpul de intervenţie al pompierilor. „Raza de detecţie a unui incendiu a acestor camere este de 4.412 metri, acestea funcţionând eficient în întuneric complet, prin fum, ceaţă sau alte condiţii meteorologice nefavorabile”, explică primarul Capitalei.
Potrivit sursei citate, sistemul este monitorizat permanent de către operatori. În plus, în parc există echipe permanente de pompieri care pot interveni imediat în cazul unor incidente, mai spune primarul Capitalei.
Potrivit unui anunţ din vară al primarului general al Capitalei, de la începutul lunii iulie în Parcul Natural Văzăreşti a fost instalat un serviciu privat de pompieri, dotat cu autospecială de stingere a incendiilor.
Primarul preciza că pentru intervenţia în zonă ar urma să se realizeze un studiu de fezabilitate pentru un sistem de hidranţi cu rezervă de apă. Nicuşor Dan mai anunţa că au fost reparate aleile principale care erau greu accesibile autospecialelor de intervenţie sau autoturismelor care efectuează lucrările de întreţinere.
Garda Naţională de Mediu afirma, la vremea respectivă, că Primăria se conformează măsurilor dispuse de comisarii de mediu în urma incendiilor repetate din Parcul Văcăreşti. Potrivit inspectorilor de mediu, în mai puţin de un an, s-au produs patru incendii de vegetaţie în interiorul Parcului Natural Văcăreşti, motiv pentru care Garda de Mediu a aplicat sancţiuni de 100.000 lei şi a stabilit măsuri de prevenire cu termene concrete, duse la îndeplinire de PMB.
La începutul lunii februarie 2024, un incendiu a afectat şase hectare de teren din aria protejată, iar Administraţia Parcul Natural Văcăreşti transmitea că nu are atribuţii directe în stingerea incendiilor, adăugând că regretă ”profund impactul pe care acest incident îl are asupra biodiversităţii”.
Parcul Natural Văcăreşti (PNV) a fost înfiinţat în 2016 prin Hotărâre de Guvern şi este primul parc natural urban din România, cunoscut şi ca Delta Văcăreşti. Situat la aproximativ cinci kilometri de centrul Capitalei, parcul este cel mai mare spaţiu verde compact din bucureşti, acoperind o suprafaţă de peste 180 de hectare.