Sari direct la conținut

Paris 2024: Succes pentru primul român intrat în competiție la Jocurile Olimpice

HotNews.ro
Paris 2024: Succes pentru primul român intrat în competiție la Jocurile Olimpice
Mihai Chiruță la Jocurile Olimpice Paris 2024 - FOTO: Andre Weening/Orange Pictures/Sh / Shutterstock Editorial / Profimedia

Primul român intrat în competiție la Jocurile Olimpice de la Paris, canotorul Mihai Chiruță s-a calificat direct în sferturile de finală, a anunțat Federația Română de Canotaj.

„Evoluțiile sportivilor români la JO Paris 2024 au început cu dreptul! Mihai Chiruță s-a clasat pe locul 1 în seriile probei de M1x, obținând astfel calificarea direct în sferturile de finală. Felicitări, Mihai! Hai, România!“, a transmis Federația printr-o postare pe Instagram.

Chiruţă a câştigat seria a doua a probei de simplu vâsle masculin, fiind cronometrat cu timpul de 6 min 51 sec 51/100. Pe locul doi a venit croatul Damir Martin, 6 min 54 sec 83/100, notează Agerpres.

Mihai Chiruţă, debutant la Jocurile Olimpice, va evolua în sferturi pe 30 iulie, de la ora 11:10.

Sâmbătă mai sunt programate serii la dublu vâsle masculin (Andrei Cornea, Marian Enache), dublu vâsle feminin (Ancuţa Bodnar, Simona Radiş), patru vâsle masculin (Leontin Nuţescu, Andrei Lungu, Florin Horodişteanu, Ioan Prundeanu) şi patru vâsle feminin.

Articol pus în mișcare de Petrom, sponsor principal al Federației Române de Canotaj. Petrom susține viitoarea generație de campioni prin programul „Energie pentru performanță”

Articol susținut de Petrom