Parisul vazut in suburbii (de Ovidiu Nahoi)

De aici se observa mai bine drumul pe care-l avem de parcurs. Daca Bucurestiul ar arata precum Bercy – una dintre suburbiile Parisului – atunci Jonathan Scheele n-ar mai putea spune despre capitala Romaniei ca nu este un oras european. Dar mai e mult pana departe, asa ca spectacolul suburbiei poate incepe.

Spectacolul suburbiei? Ei bine, da. Cel putin pentru un roman venit din Bucuresti. Momentul numarul unu: piata de cartier. Parisul, ca majoritatea oraselor occidentale, are putine piete permanente. Piata de la Bercy se tine vinerea. O strada este blocata pentru a face loc tarabelor.

Dupa cateva ore, totul se curata si circulatia se reia ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat. La capetele strazii stau parcate masinile frigorifice cu care se aduce marfa: legume si fructe din Italia, din America Latina sau din sudul Frantei, peste, scoici si creveti din Bretagne sau de pe coastele belgiene, branzeturi de Savoia sau Normandia, vin si melci din Burgogne.

In fata trecatorului se aliniaza carmangerii, brutarii, patiserii, macelarii, locuri unde mancarea se gateste in fata ta si nu ai decat sa o duci acasa si sa o pui in farfurie. Totul este curat, marfa e de calitate si proaspata, iar preturile mai mici decat in hipermarketurile romanesti.

Momentul numarul doi: „satul”. I se spune Bercy Village si reprezenta, candva, antrepozitele de vinuri ale Parisului. Restaurantele orasului s-au aprovizionat de aici timp de 200 de ani, pana prin anii ‘60 ai secolului trecut, cand podgorenii din Bordeaux au impus conceptul „mise en buteille a chateau” (imbuteliat direct la centrul de vinificare din podgorie).

Astfel, bordelezii au semnat actul de deces al procedeului amestecarii vinului de diverse proveniente – folosit din plin in beneficiul cantitatii si, evident, spre durerea de cap a consumatorilor. Dupa apusul vremurilor de glorie, locul vechilor magazii din caramida, intinse de-a lungul unei linii ferate, devenise unul numai bun pentru a fi inghitit de explozia metropolei.

Si totusi, vechile depozite au fost transformate in magazine, librarii, pub-uri si restaurante. In jur au aparut in ultimii ani unele dintre cele mai ravnite blocuri de locuinte. Un urbanist fara viziune ar fi acceptat ca vechile cladiri sa dispara si sa faca loc noilor edificii. Dar tocmai peticul de istorie bine pus in evidenta da locului o valoare in plus. Si cat de usor s-a trecut la Bucuresti cu buldozerul peste istorie…

Momentul numarul trei: biblioteca. Prima intrebare care-ti vine in minte atunci cand vezi cele patru blocuri de forma unor carti deschise, care alcatuiesc ansamblul Bibliotecii Nationale „Francois Mitterrand”, este daca toate volumele din bibliotecile publice ale Romaniei ar fi de ajuns sa umple rafturile acestui edificiu.

Si mai e ceva: un fost presedinte al Frantei, George Pompidou, si-a legat numele de impresionantul centru cultural din inima Parisului, ridicat in timpul mandatului sau. (In aceasta ciudata cladire din sticla, cu tevaraia la exterior, se afla reconstituit si atelierul lui Constantin Brancusi, artistul pe care, in anii ‘50, Romania l-a refuzat.)

Marea biblioteca nationala care se construieste la Bercy poarta numele unui alt presedinte, Mitterrand. Romania a avut deja doi presedinti postcomunisti de numele carora nu s-a legat vreun proiect cultural de anvergura. Va lasa al treilea ceva in urma sa?

Pana la urma, diferenta dintre o suburbie pariziana si buricul unei capitale a Romaniei arata corect distanta pe care o mai avem de parcurs. Ne inhamam?