Parizer Martinel pentru copii retras de la vânzare / Anunțul producătorului
Mai multe loturi de parizer pentru copii Martinel Mortadella de la Reinert au fost retrase de la vânzare pentru că ar putea conține urme de metale, din cauza unei defecțiuni a mașinilor de producție, a anunțat Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Animalelor (ANSVSA).
Este vorba despre lotulurile de parizer pentru copii Martinel Mortadella 90 gr, cu termenul de valabilitate până la data de 05.07.2021, inclusiv și Martinel Mortadella din carne de pasare 90 gr, cu termenul de valabilitate până la data de 01.07.2021, inclusiv. Aceste produse erau la vânzare în magazine din toată țara.
Clienții care au cumpărat aceste produse le pot returna în magazinele lor de cumpărături, cu restituirea banilor chiar și fără prezentarea bonului de casă.
Compania spune că produsele au fost retrase preventiv de la vânzare, neexistând niciun pericol pentru sănătate.
Anunțul companiei:
- „Cerințele de calitate pentru toate produsele salamuri pentru copii din sortimentul Martinel sunt extrem de stricte. Noi verificăm în mod regulat toate etapele de lucru din producție. În cadrul controalelor noastre am constatat actualmente că la câteva produse Martinel s-a ajuns la deprecieri. Astfel, nu putem exclude faptul că, datorită unei defecțiuni la mașini, au ajuns pe câteva produse cantități foarte mici de praf de metal.
- Evident, am dispus imediat verificarea de către experți independenți, care ne-au confirmat că nu există niciun pericol pentru sănătate. Totuși, am decis din responsabilitate socială corporativă, să retragem preventiv produsele în cauză din comerț și să dăm consumatorilor posibilitatea unui schimb. Regretăm incidentul și ne cerem scuze tuturor clientilor pentru neplăcerile create. Sperăm că dumneavoastră rămâneți în continuare fani fideli ai mărcii Martinel și vă dorim sa va bucurati in continuare de Martinel și prietenii săi”.