Sari direct la conținut

Parlamentul European a aprobat miercuri trei fonduri UE, în valoare de 243 miliarde de euro

HotNews.ro
Parlamentul European a aprobat miercuri trei fonduri UE, în valoare de 243 miliarde de euro

Parlamentul European a adoptat miercuri trei fonduri ale Uniunii, în valoare de 243 miliarde EUR, pentru a întări coeziunea economică, socială și teritorială a UE, informează un comunicat al instituției.

Așa-numitul „pachet de coeziune” cuprinde obiectivul de cooperare teritorială europeană (Interreg), Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune. El cuprinde și reglementările privind dispozițiile comune, un set de norme pentru a gestiona fondurile regionale, sociale și de coeziune pe următorii șapte ani.

Toate cele trei regulamente vor fi publicate în Jurnalul Oficial pe 30 iunie și vor intra în vigoare în prima zi după publicare.

În conformitate cu noile reglementări privind dispozițiile comune, Interreg, dar și Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune vor fi obligate să-și direcționeze cel puțin 30 % din resurse către obiective specifice: politicile climatice, economia circulară și investițiile în creșterea durabilă și în crearea de locuri de muncă. Ele prevăd și măsuri specifice pentru IMM-uri și regiunile ultraperiferice.

Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune

Fondul de dezvoltare regională și Fondul de coeziune reprezintă cel mai mare instrument public european de investiții, cu un buget de 243 de miliarde EUR (în prețurile din 2018). Ele reprezintă circa un sfert din Cadrul Financiar Multianual (CFM) pentru perioada 2021-2027.

Fondurile vor contribui și la redresarea după pandemia de COVID-19. În acest context, vor sprijini cultura, turismul durabil și digitalizarea și vor îmbunătăți reziliența sistemului de sănătate publică.

Nu vor putea fi sprijinite investițiile legate de energia nucleară și combustibilii fosili. Singura excepție, valabilă până pe 31 decembrie 2025, se va face pentru proiectele în care gazele naturale vor înlocui cărbunele.

Interreg: sprijin pentru proiectele transfrontaliere și cooperarea în regiunile învecinate ale Uniunii

Bugetul Interreg va fi de 8,05 miliarde EUR (în prețurile din 2018) pentru perioada 2021-2027, mai mare cu 3% față de perioada anterioară. Rata de finanțare va fi în general de 80 % (85% pentru regiunile ultraperiferice).

72,2% din aceste resurse vor fi alocate către cooperarea transfrontalieră, iar pentru cooperarea transnațională, interregională și cea a regiunilor ultraperiferice se vor aloca 18,2%, 6,1% și respectiv 3,5%. Până la 20% din fondurile din cadrul unui program Interreg pot fi alocate unor proiecte mici.

Regulamentul privind dispozițiile comune

Legislația stabilește dispozițiile comune pentru Fondul de dezvoltare regională și Fondul de coeziune, Fondul pentru o tranziție justă, Fondul social european plus și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime. Aceste instrumente luate împreună reprezintă circa o treime din bugetul total al Uniunii pentru 2021-2027. Suma se ridică la 330 de miliarde EUR (în prețurile din 2018).

Pentru a beneficia de fondurile Uniunii, țările vor trebui să respecte Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, obiectivele de dezvoltare durabilă ale ONU și Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Ele vor mai trebui să promoveze egalitatea de gen și să combată discriminarea.

Context:

În decembrie 2020, legiuitorii Uniunii au încheiat acorduri politice referitoare la Fondul european de dezvoltare regională și Fondul de coeziune, Interreg și Regulamentul privind dispozițiile comune. Comisia pentru dezvoltare regională a aprobat acordurile în decembrie și martie. Astfel, Consiliul și-a putut adopta pozițiile în primă lectură pe 27 mai.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro