Parlamentul polonez a aprobat construirea unui zid anti-migranți la granița cu Belarus
Parlamentul polonez a validat definitiv vineri planul guvernului de a construi un zid la granița cu Belarus pentru a împiedica migranții și refugiații să treacă în Polonia, potrivit AFP.
Costul zidului este estimat la 353 de milioane de euro și urmează să se extindă pe peste 100 de kilometri până la granița de est a Uniunii Europene.
Președintele Andrzej Duda anunțase că va semna această lege de îndată ce va fi aprobată de Parlament.
Ministrul polonez al apărării a anunțat luni că Polonia își sporește numărul trupelor de la granița sa cu Belarus, cu până la 10000 de oameni, având în vedere că țara sa încearcă să facă astfel față creșterii migrației care, în opinia sa, se datorează guvernului de la Minsk, potrivit Rador care citează usnews.com.
Sute de oameni din țări precum Irak, Afganistan sau din Africa au tot încercat să treacă zilnic frontiera în mod ilegal, astfel încât Polonia și-a întărit securitatea în zonă, respingând criticile potrivit cărora ea i-ar supune pe migranți unui tratament inuman.