Sari direct la conținut

Participarea romaneasca la Salonul Cartii de la Paris 2018 – "Romania, asa cum nu ati mai citit-o"

HotNews.ro

Salonul cărţii de la Paris, desfăşurat în perioada 16-19 martie, s-a deschis, miercuri seară, în prezenţa preşedintelui Emmanuel Macron. Numeroase oficialităţi, diplomaţi, scriitori, traducători, editori şi jurnalişti au participat alături de doamna Liliana Țuroiu, președintele ICR, de E.S. Luca Niculescu, ambasadorul României în Franța, de domnul Adrian Cioroianu, ambasadorul României pe lângă UNESCO, la inaugurarea standului României, organizat de Institutul Cultural Român. Printre invitaţi s-au aflat domnul Lilian Zamfiroiu, ambasador extraordinar și plenipotenţiar al României în Marele Ducat de Luxemburg şi domnul Ion Ioniţă, redactor- şef „Historia”.

Standul României este poziţionat central la Livre Paris 2018, mesajul participării românești de anul acesta fiind «Roumanie, comme vous ne l’avez jamais lue»/ „România, așa cum nu aţi mai citit-o”. Aflat la cea de-a 38-a ediție, Salonul Cărții de la Paris este dedicat profesioniştilor din domeniul editorial – editori, agenţi literari, distribuitori şi vânzători de carte din Franța şi din lume, deschis totodată publicului larg. Cu un total de 1.200 de expozanți din peste 50 de ţări, cu 3.000 de autori prezenți la peste 800 evenimente și un număr estimat de 150.000 de vizitatori, salonul de la Porte de Versailles se bucură de o maximă vizibilitate în media franceze.

„În 2018 celebrăm, pe lângă deja obișnuitele apariții de peste an, și câteva cifre rotunde. Ceea ce numim România modernă va împlini, în prima zi a lunii decembrie, 100 de ani. Aspirațiile împlinite în 1918, prin Marea Unire, datau, în viața națiunii, de ceva mai multă vreme. Iată unul dintre motivele pentru care vedem Parisul – și Franța în ansamblu – drept loc de elecție pentru evocarea Centenarului Marii Uniri a românilor, așa cum se întâmplă acum cu prilejul Livre Paris – și cum vor fi din nou din noiembrie, odată cu deschiderea Sezonului Franța România, un alt proiect major aflat acum în pregătire.

Livre Paris 2018 e un loc potrivit să marcăm și cei 25 de ani împliniți de la intrarea României ca membru cu drepturi depline în Organizația Internațională a Francofoniei. Coincidență sau nu, acest sfert de secol ne-a fost, probabil, cel mai prielnic din istoria de 100 de ani a statului român modern. Ne-am bucurat, și în acest demers, de solidaritate și de o susținere apreciabilă din partea Franței.

În contextul acestor confluențe aniversare, ne-am străduit să oferim o prezență pe măsură la ediția de față a Salonului de Carte de la Paris. Pornind de la standul României, cu un concept unitar care va fi fără îndoială remarcat de vizitatorii Salonului, și continuînd cu programul dens și divers propus de Institutul Cultural Român, am toate motivele să sper că participarea românească va fi una memorabilă”, declară preşedintele Liliana Ţuroiu.

Peste 50 de titluri recente, precum și traduceri din autori români publicate cu sprijinul Centrului Național al Cărții din cadrul ICR, sunt prezentate, în perioada 16-19 martie, la Salonul Cărții de la Paris. Programul standului prevede 22 de evenimente, la care vor participa scriitori, traducători, editori, diplomați, dintre care 15 invitați din România. Sunt prezentate ultimele traduceri în franceză, finanţate de ICR prin Centrul Naţional al Cărţii (CENNAC), precum și cărţile autorilor români, publicate de edituri franceze în ultimul an: nu mai puţin de 28 titluri apărute în ultimul an în Franţa, traduceri din română sau semnate de autori români de expresie franceză.

Nume importante ale literaturii şi culturii române se vor afla la standul românesc de la Livre Paris, printre aceștia numărându-se Virgil Tănase, George Banu, Dumitru Preda, Tudor Banuș, Dumitru Țepeneag, Doina Lemny, Dodo Niţă Gabriel Badea-Păun, Magda Cârneci. La mesele rotunde organizate la Standul României vor fi prezenţi scriitori români şi străini, traducători, dar şi editori francezi precum Eugen Uricaru, Vintilă Mihăilescu, Bogdan Ghiu, Horia Ursu, Irina Teodorescu, Cătălin Pavel, Claudiu Komartin, Silvia Colfescu, Ana Antonescu, Sebastian Reichmann, Michel Carassou, Marily le Nir, Jean-Louis Courriol, Cécile Folschweiller, Nicolas Trifon, Laure Hinckel, Thierry de la Croix.

Programul evenimentelor cuprinde anul acesta două axe tematice noi, două segmente editoriale românești puţin cunoscute în Franţa, însă cu o certă valoare competitivă pe piaţa editorială. Este vorba despre autori si ilustratori români pentru copii, formând un domeniu editorial cu o remarcabilă evoluţie în România: Cristina Andone, Victoria Patrascu, dar și Ramona Bădescu, autoare de marcă a editurii Albin Michel Jeunesse, își împărtăşesc experienţele franco-române și organizează, împreună cu Chloé Becqueriaux și Lénaïc Constanti, un atelier pentru copii. Un al doilea segment editorial nou pentru standul României îl constituie cel al benzii desenate românești și al literaturii române sub forma BD, cum este recentul volum de benzi desenate „Istrati, tome 1: Le vagabond“, semnat de Golo și apărut la editura Actes Sud.

La mesele rotunde organizate la Standul României vor fi prezenţi scriitori români şi străini, traducători, dar şi editori francezi precum Eugen Uricaru, Vintilă Mihăilescu, Bogdan Ghiu, Horia Ursu, Irina Teodorescu, Cătălin Pavel, Claudiu Komartin, Silvia Colfescu, Ana Antonescu, Sebastian Reichmann, Michel Carassou, Marily le Nir, Jean-Louis Courriol, Cécile Folschweiller, Nicolas Trifon, Laure Hinckel, Thierry de la Croix.

Anul acesta ICR continuă parteneriatul cu librăria LIBRIS din Braşov, care va aduce 400 de titluri la Paris.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro