Partidul lui Peter Magyar îl propune președinte al Ungariei pe fostul șef al Curții Supreme, înlăturat de guvernul Orban
Partidul Tisza, aflat la guvernare în Ungaria, l-a nominalizat pe Andras Baka, fost președinte al Curții Supreme și fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), pentru funcția de viitor președinte al țării, a anunțat sâmbătă grupul parlamentar al formațiunii, într-o postare pe Facebook, conform Reuters.
Baka ar urma să fie ales marți de parlament președinte al țării, funcție în mare parte ceremonială. Numirea sa reprezintă un pas simbolic în demersul premierului Peter Magyar de a demonta structurile de putere consolidate de fostul premier Viktor Orban.
Parlamentarii Tisza au declarat că Baka a acordat întotdeauna „o importanță primordială principiului separării puterilor în stat” și că a susținut constant statul de drept și independența justiției.
„Suntem convinși că experiența lui Andras Baka și independența profesională pe care a demonstrat-o de-a lungul carierei reprezintă un atu important într-un moment în care ne pregătim să punem împreună bazele unei noi ordini constituționale în Ungaria”, au adăugat aceștia.
Victoria lui Magyar în alegeri a pus capăt celor 16 ani de guvernare a lui Orban. Noul premier a promis să restabilească standardele democratice și le-a cerut unor oficiali-cheie numiți sau aleși de partidul lui Orban să demisioneze.
Înlăturarea fostului președinte Tamas Sulyok a fost unul dintre obiectivele importante ale lui Magyar, care l-a numit „marioneta” lui Orban.
Sulyok a promulgat luna trecută amendamentul constituțional adoptat de partidul lui Magyar, prin care propriul său mandat prezidențial a fost încheiat.
Amendamentul prevede că noul președinte va rămâne în funcție până la intrarea în vigoare a unei noi Constituții sau pentru o perioadă de cel mult cinci ani.
Baka, fost judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, a fost înlăturat din funcția de președinte al Curții Supreme de guvernul lui Orban în 2011, cu trei ani înainte de încheierea mandatului său.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit în 2014 că Ungaria l-a demis pe Baka din cauza criticilor sale la adresa guvernului și că înlăturarea sa a afectat libertățile democratice din țară. Guvernul lui Orban a respins acuzațiile.
Potrivit actualei Constituții a Ungariei, președintele este șeful statului și are un rol în mare parte ceremonial, având puteri limitate de a se opune unor legi sau de a solicita reexaminarea acestora.
Partidul de opoziție Fidesz a anunțat că nu va participa la procedura de alegere a președintelui și a acuzat partidul Tisza de politici autoritare. Formațiunea lui Magyar a respins acuzațiile.