Sari direct la conținut

„Pas înainte” spre soluţionarea disputei agricole între Polonia și Ucraina. Premierii Tusk și Şmîhal s-au întâlnit la Varşovia

HotNews.ro
Denis Şmîhal și Donald Tusk, Foto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia
Denis Şmîhal și Donald Tusk, Foto: SOPA Images / Sipa Press / Profimedia

Şefii de guvern ai Poloniei şi Ucrainei au anunțat că au făcut „un pas înainte” spre soluţionarea disputei agricole, în urma unei întâlniri foarte aşteptate, care a avut loc, joi, la Varşovia, informează AFP.

„Căutăm soluţii bune pentru ambele părţi în domeniul agriculturii, am făcut un pas înainte”, a declarat premierul polonez Donald Tusk la o conferinţă de presă comună, relatează Agerpres. „Căutăm soluţii care poate că nu vor satisface toate părţile, dar care vor proteja interesele fundamentale ale fermierilor şi producătorilor polonezi, pe de o parte, şi ale fermierilor ucraineni, pe de altă parte”, a adăugat șeful guvernului de la Varşovia.

Din februarie, fermierii polonezi au blocat punctele de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva concurenţei considerate neloiale ale produselor alimentare care provin din ţara aflată în război, scutite de taxe vamale de către UE din 2022.

Varşovia cere un plafon pentru cerealele ucrainene, după ce le-a aplicat un embargo unilateral în 2023, sfidând Bruxelles-ul.

„Astăzi pot spune că am făcut cu siguranţă progrese în ridicarea blocadei. Planul nostru este în curs de implementare. Nu atât de repede pe cât ne-am dori, dar vedem o tendinţă şi o dinamică pozitive”, a asigurat şeful guvernului ucrainean, Denis Şmîhal, citat pe site-ul guvernului său. El a menţionat că „Ucraina a acceptat restricţiile propuse de Comisia Europeană în materie de exporturi agricole”.

Menţionând că „astăzi, cerealele ucrainene nu intră pe piaţa poloneză”, Denis Şmîhal a indicat că, de partea ucraineană, a fost instituit un sistem de controale şi licenţe de export pentru patru cereale: porumb, rapiţă, floarea soarelui şi grâu. „Acesta este, prin urmare, primul element al cooperării noastre. Şi acesta este primul pas din partea noastră”, a subliniat premierul ucrainean.

Potrivit acestuia, Kiev a cerut, de asemenea, Comisiei Europene să efectueze o revizuire urgentă a legislaţiei ucrainene în sectoarele agriculturii şi a transportului. O primă revizuire a cadrului legislativ pentru agricultură „ar urma să fie efectuată la sfârşitul lunii aprilie”, a spus el. În acelaşi timp, el a subliniat importanţa interzicerii exporturilor agricole din Rusia şi Belarus către UE.

În declaraţia sa de presă, şeful guvernului polonez a raportat, la rândul său, progrese în soluţionarea disputei privind scăderea transportului rutier, care afectează relaţiile dintre cele două ţări de luni de zile. „În prezent, suntem pe drumul cel bun pentru a face astfel încât concurenţa din partea transportatorilor ucraineni să nu fie la fel de acută şi de dureroasă cum a fost până în prezent pentru transportatorii polonezi”, a spus Tusk.

Acuzându-i pe colegii ucraineni de concurenţă neloială şi de scăderea preţurilor de pe piaţă, şoferii de camion polonezi blochează punctele de trecere a frontierei de luni de zile.

Totodată, în discuţiile de joi, de la Varşovia, asistaţi de mai mulţi miniştri, Donald Tusk Denis Şmîhal au abordat şi problema livrărilor de arme către Ucraina, reconstrucţia ţării şi integrarea sa europeană.

Cei doi premieri au semnat o declaraţie comună de cooperare.

În faţa presei, ei au vorbit despre „crearea de întreprinderi de apărare comune pe teritoriul Ucrainei şi Poloniei”.

Polonia şi-a declarat disponibilitatea în special pentru a coopera în domenii precum producţia şi modernizarea elicopterelor, producţia de muniţie de calibru 125 mm pentru forţele blindate, sisteme antiaeriene şi de radiolocaţie şi întreţinerea tancurilor.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro