„Sistemul trebuie să facă diferența între profesorul care este obosit pentru că muncește și profesorul care a renunțat să mai evolueze”, spune Marian Cîrlig, profesor pentru învățământ primar la sat, în Călărași.
„Un profesor nu trebuie să accepte sacrificiul permanent ca probă a vocației”, afirmă Antoaneta Ioana Luchian, profesoară în Iași.
În septembrie, un profesor primește acces gratuit la HotNews Premium timp de 12 luni, pentru fiecare abonament anual încheiat de cititorii noștri.
HotNews a vorbit cu patru profesori despre cum văd școala românească astăzi.
Marian Cîrlig muncește de mai bine de 40 de ani în sistem și a decis să rămână și să se reinventeze. Însă are colegi care sunt deja la capătul puterilor.
Cîrlig este profesor pentru învățământ primar și TIC, este în învățământ din 1983 și predă la Școala Gimnazială „D. I. Ghica” din Radovanu și la Școala Gimnazială nr. 1 Curcani, în județul Călărași. În urmă cu trei ani, a fost unul dintre laureații Proiectului Merito, care îi aduce în atenția publică pe profesorii valoroși din țară.
Cîrlig spune că una dintre problemele care îi împovărează pe profesori este lipsa de continuitate a politicilor din educație.
„Sunt în învățământ de peste patru decenii și am văzut școala românească trecând prin foarte multe schimbări. Din păcate, după 1990, politicile educaționale nu au avut continuitatea și coerența de care un sistem atât de important are nevoie. Reformele au fost adesea începute, abandonate sau înlocuite înainte de a putea produce rezultate și, mai ales, înainte de a putea fi evaluate.”
Marian Cîrlig, Călărași: O criză a resursei umane
Maria Cîrlig. Foto: Merito
Profesorul Cîrlig consideră că digitalizarea este cea mai vizibilă schimbare din ultimii 5-10 ani.
„În ultimii 5-10 ani, cea mai vizibilă schimbare este digitalizarea. Avem tehnologie, platforme educaționale și, mai nou, inteligență artificială. Sunt oportunități extraordinare, dar tehnologia nu poate compensa problemele de fond ale sistemului.”
Printre aceste probleme, Cîrlig indică lipsa profesorilor calificați și formarea cadrelor didactice.
„Una dintre acestea este criza resursei umane. Devine tot mai dificil să găsim profesori calificați, în special la matematică, fizică, chimie, biologie sau informatică, iar problema este și mai vizibilă în mediul rural”.
„Formarea inițială a cadrelor didactice este deficitară, masteratul didactic nu a fost generalizat ca o cale solidă de pregătire pentru intrarea în profesie, iar formarea continuă riscă să devină o cursă pentru acumularea de credite”.
Măsura este rezultatul din clasă
„De multe ori, informațiile și competențele dobândite la cursuri se diluează înainte de a produce plusvaloare în sala de clasă.”
Pentru Cîrlig, schimbările din educație ar trebui judecate după ceea ce produc la clasă. „Pentru mine, adevărata măsură a unei reforme nu este câte documente, metodologii sau cursuri produce sistemul, ci ce se schimbă concret pentru copil atunci când se închide ușa clasei și începe lecția.”
Timpul furat de birocrație din relația profesor-elev
I-am întrebat pe profesori și ce îi face să ajungă în punctul în care simt că „nu mai pot”.
Pentru Cîrlig, oboseala profesorilor vine din acumularea mai multor probleme, de la birocrație și schimbările de reguli până la timpul tot mai mic rămas pentru elevi.
„După peste 40 de ani la catedră, nu cred că profesorii «nu mai pot» dintr-un singur motiv. Este o acumulare. Birocrația, schimbările legislative permanente, procedurile, comisiile, raportările, documentele care trebuie produse pentru a demonstra că ai făcut ceea ce, de fapt, faci în fiecare zi la clasă – toate acestea iau timp din ceea ce ar trebui să fie preocuparea principală a profesorului: elevul.”
„Nu schimbarea în sine obosește”
El menționează instabilitatea sistemului drept unul dintre factorii majori de stres..
„Profesorului i se cere permanent să se adapteze la noi metodologii, noi reguli, noi platforme, noi forme de raportare, uneori fără suficientă pregătire și fără ca schimbările anterioare să fi fost evaluate. Nu schimbarea în sine obosește, ci schimbarea fără continuitate și fără un sens pe care profesorul să îl poată vedea în sala de clasă.”
Profesorul care este obosit pentru că muncește versus profesorul care a renunțat să mai evolueze
Cîrlig spune însă că oboseala nu poate fi o scuză pentru lipsa de profesionalism și că și profesorii au responsabilitatea de a se adapta.
„Mai cred ceva: sistemul trebuie să facă diferența între profesorul care este obosit pentru că muncește și profesorul care a renunțat să mai evolueze”.
„Nu putem transforma demotivarea într-o justificare pentru lipsa de profesionalism. Profesorul are, la rândul său, responsabilitatea de a învăța permanent, de a se adapta copiilor de astăzi și de a-și pune sub semnul întrebării propriile practici.”
Alina Hoară, Sibiu: „Profesorul ajunge să fie, în același timp, dascăl, consilier, mediator, sprijin emoțional”
Alina Hoară este învățătoare la Liceul de Artă din Sibiu, este unul dintre laureații proiectului Merito, care aduce în atenția publică profesorii valoroși, are 40 de ani și lucrează în sistemul de educație de la 18 ani. Este pasionată de ceea ce face și spune că plătește din banii proprii o parte dintre materialele pe care le folosește la clasă.
Alina Hoară. Foto: Merito
„Din experiența mea de la clasă, știu și cât de mult se sprijină profesorii pe resursele proprii. Cumpăr frecvent cartușe pentru imprimantă, markere pentru tablă și materiale pentru orele de arte vizuale. Folosim și materiale din natură, reciclăm, improvizăm, găsim soluții.”
Mai mult, Hoară spune că lipsa resurselor se vede și în cazul copiilor care au nevoie de sprijin suplimentar. „Văd colegi care petrec ore întregi consiliind părinți și încercând să găsească soluții pentru copii cu dizabilități integrați în învățământul de masă”.
„Și, de multe ori, nici părinții nu sunt pregătiți pentru această schimbare, nici copilul, dar nici școala. Iar profesorul ajunge să fie, în același timp, dascăl, consilier, mediator, sprijin emoțional și, uneori, chiar omul care caută soluții pentru ceea ce sistemul nu a reușit încă să construiască.”
„Mă îngrijorează profund oboseala psihică acumulată de profesori”
Asta duce, inevitabil, la o oboseală a profesorilor. „Mă îngrijorează profund oboseala psihică acumulată de profesorii care, pe lângă munca lor didactică, încearcă să atragă sponsorizări pentru a renova sălile de clasă, pentru a crea spații de învățare și recreere adaptate copiilor de astăzi sau pentru a aduce în școală resurse pe care sistemul nu reușește să le ofere”, subliniază ea.
O altă problemă a sistemului o reprezintă, în opinia ei, cursurile de formare continuă, care sunt făcute cu regularitate, dar care nu oferă neapărat o pregătire mai bună.
„Participăm anual la cursuri de formare continuă, însă prea multe dintre ele ajung să fie făcute pentru diplome și acumularea unor credite, nu pentru dezvoltarea profesională autentică. Pierdem timp pentru documente și certificări, fără ca, la final, să fim neapărat profesori mai bine pregătiți.”
Liliana Chivulescu, Dâmbovița: „Mulți profesori cu probleme de sănătate ies din școală în ambulanță”
Liliana Chivulescu este învățătoare de peste 30 de ani și profesoară MERITO 2022. A predat aproape trei decenii la Școala Gimnazială Picior de Munte, din Dâmbovița, iar din anul școlar 2024-2025 predă la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Pucioasa. Ea descrie dificultățile cu care se confruntă un profesor care are probleme de sănătate, dar care nu poate lipsi de la ore, pentru că nu are cine să îl înlocuiască.
Liliana Chivulescu. Foto: Merito
„Ca să merg la medic pentru un consult, ori aștept vacanța, ori îmi caut înlocuitor- învoire colegială se numește; pe înlocuitor trebuie să-l plătesc eu (școala îl plătește doar dacă eu intru în concediu medical); însă dacă eu am învoire în acea zi, școala îmi «taie» norma de hrană pentru ziua aceea. Este unul dintre motivele pentru care mulți colegi cu probleme de sănătate ies din școală în ambulanță”, susține ea.
„Cred că, astăzi, în sistem mai rămân mai ales cei care simt că au o menire aici”
Alina Hoară spune că, în peste două decenii de când lucrează în educație, a existat un moment în care a simțit că are nevoie să se oprească.
„Lucrez în sistemul de educație de la 18 ani. Acum am aproape 40 și, în toți acești ani, mi-am luat un singur an de concediu fără plată, pentru că am ajuns în punctul în care am simțit că nu mai pot. Aveam nevoie de o pauză. Dar nu de o pauză în care să mă îndepărtez de educație, ci de una în care să învăț, să caut răspunsuri și să înțeleg mai bine ceea ce se întâmplă în jurul meu.”
În acel an, Hoară spune că a absolvit Școala Doctorală de Sociologie și a aprofundat teme legate de școala incluzivă. Apoi s-a întors la catedră.
„Cred că, astăzi, în sistem mai rămân mai ales cei care simt că au o menire aici. Cei care nu privesc educația doar ca pe un loc de muncă, ci ca pe un domeniu în care pot construi, influența și schimba destine.”
Antoaneta Ioana Luchian, Iași „Un profesor nu trebuie să accepte sacrificiul permanent ca probă a vocației”
Antoaneta Ioana Luchian este profesoară de educație muzicală la Colegiul Național Iași și la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași și profesoară MERITO 2023.
Ar recomanda profesia unui tânăr, dar spune că nu i-ar prezenta-o într-o formă idealizată.
„Aș recomanda unui tânăr să aleagă această profesie, dar nu i-aș vinde o imagine romantică. Nu este suficient să iubești copiii sau disciplina pe care o predai. Ai nevoie de competență profesională, răbdare, rigoare, disponibilitate pentru învățare și o bună înțelegere a propriilor limite.”
Dar asta nu înseamnă, spune Luchian, că un profesor trebuie să accepte sacrificii permanente
„I-aș spune și că nu trebuie să accepte sacrificiul permanent ca probă a vocației. Un profesor bun are nevoie de o viață echilibrată și de un sistem care îl tratează ca profesionist. Dacă un tânăr caută o meserie comodă și previzibilă, probabil nu aceasta este alegerea. Dacă, însă, caută o profesie cu sens, în care munca lui poate schimba traiectoria unui om, atunci da: merită.”
Motivul pentru care au rămas
Marian Cîrlig povestește că, după mai bine de 40 de ani în învățământ, copiii sunt principalul motiv pentru care a rămas profesor.
„Eu am rămas în învățământ peste 40 de ani nu pentru că a fost întotdeauna ușor și nici pentru că sistemul mi-a oferit permanent motive să fiu mulțumit. Am rămas pentru copii. Pentru acel moment în care un copil care spunea «nu pot» descoperă că poate, pentru bucuria unei reușite, pentru generațiile care pleacă din școală și, după ani, se întorc și îți spun că își amintesc ceva ce ai făcut sau le-ai spus. Atunci înțelegi că o parte din munca ta a rămas undeva.”
Cîrlig e convins că, dacă ar lua-o de la capăt, ar alege din nou școala:
„După peste 40 de ani, dacă m-ați întreba dacă aș lua-o de la capăt, răspunsul meu ar fi da. Probabil aș face multe lucruri diferit, pentru că și eu am învățat enorm în acești ani. Dar aș alege din nou școala.”
Își îndeamnă elevii să aleagă o profesie „în care să nu se simtă batjocoriți de autorități”
Liliana Chivulescu răspunde diferit. Spune că a rămas în sistem pentru că îi place să lucreze cu copiii, dar că nu și-ar mai dori să fie profesor în România.
„Eu nu mai vreau să fiu profesor în România. Am rămas fiindcă îmi place să lucrez cu copiii și, în ultimii ani, m-am cam rezumat la asta (am acordat atenție elevilor, părinților, colegilor și am ignorat chestiunile care nu țin de această parte a profesiei). Am rămas fiindcă am niște promisiuni de onorat (față de colegi prieteni) și de dus până la capăt.”
Chivulescu spune că a ales să nu mai acorde aceeași atenție sarcinilor administrative: „Nu mai bifez demult lucrul cu hârtii, adrese, situații de raportat, bibliorafturi de umplut… aștept să fiu sancționată ca să am motiv să trântesc ușa în urma mea… o voi face fără regrete.”
Mai mult, Chivulescu povestește că a ajuns să le dea elevilor exact sfatul opus celui pe care îl dădea în trecut: „Dacă la generațiile trecute îi îndemnam pe unii elevi să aleagă această profesie, iar unii au și făcut-o, acum îi îndemn să aleagă altceva, ceva în care să nu se simtă batjocoriți de autorități, ceva care să nu le macine sănătatea și să nu îi țină cu venituri mai puțin decât decente.”
