Patru profesori excepționali descriu elevii români din ziua de azi: da, copiii au un „deficit de răbdare” și „o toleranță scăzută la frustrare”, însă există soluții dacă părinții vor să le afle

„Pentru unii copii este mai dificil să asculte o poveste până la capăt, să insiste atunci când o sarcină este dificilă sau să accepte că rezultatul nu vine imediat”, crede profesorul.

„Diferit” nu înseamnă superior sau inferior 

Dar această trăsătură a pierderii de răbdare nu înseamnă că îi retrogradează în ierarhia generațiilor pe tinerii de azi. „Diferit” nu se traduce prin superior sau inferior, susține profesorul. 

Laureat MERITO, Marian Cîrlig , predă din 1983. Lucrează în două comune. Predă la Școala Gimnazială „D. I. Ghica” din Radovanu și la Școala Gimnazială nr. 1 Curcani, în județul Călărași. Este profesor pentru învățământ primar și TIC. 

„Sunt diferiți copiii de astăzi? Da, categoric, dar nu cred că sunt nici mai buni, nici mai slabi decât cei de acum 10 sau 20 de ani. Sunt copiii unei alte lumi. Au acces foarte devreme la tehnologie și la o cantitate uriașă de informație, sunt mai spontani, pun mai multe întrebări, negociază mai mult autoritatea și acceptă mai greu un răspuns doar pentru că «așa spune adultul». Și nu cred că acesta este neapărat un lucru rău”, susține Cîrlig.

Au „toleranță scăzută la frustrare”, dar posedă informații excepțional de diverse

Despre deficitul de răbdare pentru efortul susținut, dar și despre polivalența remarcabilă a noii generații vorbește Liliana Chivulescu. Ea este învățătoare de peste 30 de ani și profesoară MERITO 2022. 

A predat aproape trei decenii la sat. La Școala Gimnazială Picior de Munte, din Dâmbovița. Acum predă la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Pucioasa. 

Chivulescu a remarcat mai multe schimbări la copiii cu care lucrează. Printre acestea enumeră „toleranță scăzută la frustrare și la activități care presupun efort, care sunt etichetate drept «plictisitoare»”. Plus dificultăți mai mari în gestionarea directă a conflictelor sau a refuzului și nevoia de a exersa motricitatea fină și grosieră.

În același timp, Chivulescu spune că elevii au „atenție distributivă, dar superficială”. Ei vin, în opinia sa, cu un „volum mare de informații din domenii diverse”.

Părinții nu știu tot despre cum se comportă copiii lor la școală și în colectivitate 

O altă temă abordată de profesori este cea a diferenței între ce văd părinții și ce văd ei, ca dascăli. Există de multe ori un unghi mort al perspectivei familiei față de copil.

„Acasă nu face așa!” este una dintre replicile pe care profesorii le aud deseori de la părinții surprinși de comportamentul copiilor la clasă. 

„Prin fața unui profesor trec, zi de zi, zeci de copii. Acesta le observă comportamentul, reacțiile, felul în care relaționează cu ceilalți, modul în care răspund la situații diferite. Poate că este firesc ca un părinte să nu vadă întotdeauna anumite comportamente ale propriului copil sau să le perceapă diferit”, spune Alina Hoară, învățătoare la Liceul de Artă din Sibiu, una dintre laureații proiectului MERITO, care aduce în atenția publică profesorii valoroși din țară. 

„Uneori, părinții sunt chiar surprinși atunci când află cum se comportă copilul lor în colectivitate. Aud foarte des: „Acasă nu face așa!” sau „Acasă nu vorbește așa!”, spune Hoară. 

„Sunt într-o altă dinamică decât copiii de acum 10 ani”

Antoaneta Luchian, profesoară de educație muzicală la Colegiul Național și la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, spune, la rândul său, că într-o sală de clasă copilul arată o parte a lui, vizibilă doar în relația cu ceilalți.

„Părintele își cunoaște foarte bine copilul, dar profesorul vede o parte a lui care apare numai în relația cu ceilalți: cum așteaptă, cum negociază, cum pierde, cum cere ajutor și ce face atunci când nu este în centrul atenției”, spune profesoara ieșeană.

Uneori, copiii nu se „arată” și din alte motive. Adulții nu le stârnesc încredere. Luchian vede la elevii săi de astăzi calități pe care le întâlnea mai puțin în trecut. „Sunt mai direcți, mai creativi, au acces la resurse extraordinare și detectează imediat lipsa de autenticitate a adultului”, crede ea. 

„Recompensa imediată”

Profesoara Antoaneta Luchian vorbește despre valoarea relației de la clasă, ca o oglindire a socializării. În prima zi de școală, Antoaneta Luchian spune că profesorul vede copilul într-un context pe care părintele nu îl vede întotdeauna: în relație cu ceilalți copii.

„În prima zi de școală, profesorul nu vede doar un copil, ci îl vede într-un grup. Vede tipologii și comportamente: cine intră cu încredere, cine se retrage, cine are nevoie să fie confirmat permanent, cine se teme să greșească și cine transformă teama în ironie sau opoziție”, povestește Luchian.

Fără comparații simpliste

Și ea evită să-i compare mecanic pe copiii de astăzi cu generațiile anterioare în termenii „mai buni” sau „mai slabi”.

„Copiii nu sunt mai «slabi» și nici mai puțin inteligenți decât generațiile anterioare. Sunt, însă, într-o altă dinamică decât copiii de acum 10 ani: copii obișnuiți cu răspunsuri rapide, cu recompensă imediată și cu posibilitatea de a abandona foarte repede ceea ce nu le place. De aici vine uneori toleranța mai scăzută la frustrare”. 

Cât despre „deficitul de răbdare”, la care se întorc toți profesorii când vorbesc despre elevi, Luchian spune că progresul este posibil: „Dacă un exercițiu nu le iese din prima, unii îl citesc nu ca pe o etapă firească a învățării, ci ca pe o dovadă că «nu sunt buni»”.

Însă toleranța scăzută la frustrare nu este un defect structural și se poate corecta prin exercițiu, crede Antoaneta Luchian.