Paul Ehrlich, cercetătorul care a speriat planeta cu cartea sa explozivă din 1968, a murit / „A greșit în privința tuturor lucrurilor”

Paul Ehrlich, biologul de la Universitatea Stanford ale cărui predicții sumbre despre creșterea populației, foamete globală și colapsul mediului au ținut prima pagină a ziarelor și au stârnit controverse timp de decenii, a murit, relatează The Conversation.

Cercetătorul „a greșit în privința tuturor lucrurilor”, notează cotidianul The Los Angeles Times, considerat de orientare liberală. Publicația subliniază că „este dificil de exagerat influența pe care Paul Ehrlich și adepții săi au avut-o asupra opiniei elitelor și a imaginației colective”.

National Review, cea mai prestigioasă revistă conservatoare din SUA, pune același verdict și scrie despre „moștenirea dezastruoasă” a lui Ehrlich, în timp ce The Wall Street Journal notează că el „s-a înșelat mereu, dar nu s-a îndoit niciodată de sine”.

The Conversation îi face un portret ceva mai echilibrat, amintind că Ehrlich a fost una dintre cele mai proeminente figuri ale mișcării ecologiste și că a fost admirat și adesea onorat pentru avertismentele sale considerate de unii „vizionare”.

Ehrlich a fondat Centrul pentru Natură și Societate de la Stanford în 1984 și a scris peste 40 de cărți și mai mult de 1.100 de articole științifice despre ecologie, mediu și dinamica populației. Este cel mai cunoscut în afara mediului academic pentru cartea „The Population Bomb” (1968), scrisă împreună cu soția sa, biologa Anne H. Ehrlich, care i-a supraviețuit.

Cartea a devenit un bestseller reeditat de peste 20 de ori și tradus în mai multe limbi. Ea prezicea în termeni drastici că creșterea populației va epuiza resursele Pământului, ducând la războaie și colaps social.

În cele din urmă, cartea a popularizat, dar a și divizat mișcarea ecologistă din SUA.

Bătălia din jurul cărții lui Paul Ehrlich

„The Population Bomb” începea cu o afirmație explozivă: „Bătălia pentru a hrăni întreaga omenire este pierdută”. Și, deoarece „barza a depășit plugul”, după cum scriau soții Ehrlich, „sute de milioane de oameni vor muri de foame”. India suprapopulată era condamnată, susțineau ei, iar Anglia „nu va mai exista în anul 2000”, în urma unui colaps social și ecologic major.

The Conversation notează că aceste avertismente drastice, deși exagerate, păreau cel puțin plauzibile la acea vreme. Cercetători mai în vârstă, inclusiv chimistul și autorul britanic Charles Percy Snow și oceanograful Roger Revelle, avertizaseră la rândul lor că populația crește mai rapid decât producția de hrană.

Soții Ehrlich au fost influențați de cărți precum „Road to Survival”, bestsellerul din 1948 al ecologistului William Vogt, și „Our Plundered Planet”, de paleontologul Henry Fairfield Osborn. Toți acești gânditori au fost considerați succesorii „Cassandrei” originale a catastrofei demografice, economistul englez Thomas Malthus. Cartea sa de căpătâi „An Essay on the Principle of Population” avertiza încă din 1798 că populația lumii va depăși inevitabil producția de hrană.

Și mai grav, prezicea Malthus, eforturile de a produce mai multă hrană nu vor face decât să perpetueze ciclul foametei și al sărăciei. Totuși, noi culturi agricole și tehnici moderne au prevenit catastrofa anticipată de Malthus în secolul al XIX-lea. Ca urmare, termenul „malthusian” a ajuns să desemneze viziuni excesiv de pesimiste asupra problemelor sociale complexe.

Un alt tip de malthusian

Chipeș și elocvent, Ehrlich a captat imaginația publicului prin articole de presă, conferințe și apariții televizate. „The Population Bomb” l-a propulsat în centrul unei dezbateri globale aprinse despre mediu și conservare. A apărut de peste 20 de ori ca invitat la emisiunea „The Tonight Show” cu Johnny Carson în anii 1970 și începutul anilor ’80.

Acesta nu era profilul public tipic al unui profesor de biologie. După cum observa în 1969 Robert Reinhold în 1969, unul dintre reporterii The New York Times, Ehrlich era „reprezentativ, poate, pentru o nouă generație de oameni de știință dispuși să se implice în afacerea neștiințifică și uneori dură a activismului public împotriva unor lucruri precum DDT, construcția de autostrăzi și creșterea populației”.

Evident, nu toți ecologiștii erau de acord cu ideea lui Ehrlich că populația este amenințarea principală. Barry Commoner, un alt biolog important al vremii, considera că tehnologia defectuoasă este principala sursă a problemelor de mediu.

Însă Ehrlich și fizicianul John Holdren, un colaborator de cursă lungă al său, vedeau tehnologia și populația ca factori interdependenți într-o problemă socială complexă, sintetizată prin ecuația I = P × A × T (Impact = Populație × Afluență × Tehnologie). Cu alte cuvinte, creșterea populației, nivelul de bogăție și tipurile de tehnologii utilizate contribuie toate la impactul uman asupra mediului.

Dezbaterea dintre Ehrlich și Commoner i-a derutat pe unii, dar a evidențiat două abordări diferite ale politicii de mediu. În viziunea lui Commoner, problemele tehnologice precum deșeurile toxice și radiațiile nucleare, ar trebui rezolvate prin curățare și procese îmbunătățite.

Ehrlich susținea că reducerea consumului excesiv și limitarea creșterii populației ar ajuta, de asemenea, la atenuarea acestor probleme. Pentru a încetini creșterea populației, el propunea promovarea contracepției și extinderea accesului la avort, ba chiar și metode coercitive extreme, precum sterilizarea forțată.

Până în anii 1970, accentul pus pe creșterea populației devenise larg acceptat. Prima Conferință a Națiunilor Unite asupra Mediului Uman, desfășurată la Stockholm în 1972, a plasat creșterea populației, alături de poluare și subdezvoltare, printre prioritățile globale. Mai târziu în același an, Clubul de la Roma a reluat avertismentele lui Ehrlich în raportul său influent „Limits to Growth”.

Raritate sau abundență?

Populația globală a continuat să crească în anii 1970 și ’80, însă efectele prevăzute de Ehrlich nu s-au produs. Acest lucru s-a datorat în mare parte Revoluției Verzi, o campanie amplă a guvernelor și institutelor de cercetare pentru a furniza soiuri de grâu și orez cu randament ridicat, pesticide și agricultură mecanizată țărilor în curs de dezvoltare. Aceste instrumente au crescut recoltele și au redus drastic riscul foametei.

Agronomul Norman Borlaug, unul dintre liderii acestui efort, a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1970. În discursul său de acceptare, Borlaug a subliniat că Revoluția Verde este doar un răgaz temporar și că limitarea creșterii populației rămâne esențială în lupta împotriva foametei.

Economiștii și oamenii de știință conservatori nu au fost convinși. Un critic important, economistul Julian Simon, a susținut ceea ce a devenit cunoscut drept viziunea „cornucopiană”, potrivit căreia singurele limite ale creșterii sunt imaginația și ingeniozitatea. Simon afirma că Pământul are capacitate nelimitată de a furniza resurse, iar oamenii vor inova constant pentru a le utiliza.

În 1980, Simon a făcut public un pariu cu Ehrlich: prețurile a cinci materii prime industriale importante – cupru, nichel, tungsten, crom și staniu – vor scădea în următorul deceniu. Ehrlich ar fi preferat o măsură de mediu, dar a acceptat, susținând că resursele vor deveni rare și prețurile vor crește.

Simon a argumentat că piețele și noile tehnologii vor reduce prețurile. În final, deși prețurile acestor metale crescuseră anterior și aveau să crească din nou în anii ’90, ele au scăzut între 1980 și 1990. Simon a câștigat pariul, iar Ehrlich i-a trimis în 1990 un cec de 576,07 dolari, reprezentând diferența de preț.

Este doar o chestiune de timp, a argumentat cercetătorul până la finalul vieții

După ce catastrofele prezise în „The Population Bomb” nu s-au materializat, mulți critici au ironizat pozițiile lui Ehrlich. „După cum ați observat, Anglia încă există. La fel și India”, glumea în 2015 editorialistul Clyde Haberman de la The New York Times.

„Paul Ehrlich este un misantrop care v-ar face să solicitați un permis guvernamental pentru a avea un copil, dacă ar putea”, scria în 2023 Chelsea Follett de la Institutul Cato, de orientare libertariană.

Ehrlich și susținătorii săi au răspuns că, deși Revoluția Verde a amânat foametea generalizată, impactul uman asupra planetei a devenit tot mai apăsător. Luând în calcul probleme precum schimbările climatice și poluarea toxică, Ehrlich afirma în 2009 că „The Population Bomb” fusese „mult prea optimistă”.

În „Life”, volumul său de memorii din 2023, Ehrlich și-a exprimat profunda recunoștință pentru o carieră de 70 de ani în știință. Totuși, era frustrat de ceea ce considera incapacitatea științei de a pătrunde în cultura politică americană profund neștiințifică.

De asemenea, s-a declarat întristat că mișcarea ecologistă nu reușea să se opună eficient „forțelor care reprezintă amenințări existențiale pentru civilizație”. A murit pe 13 martie la vârsta de 93 de ani, potrivit unui anunț făcut ulterior de familia sa.