PD le sprijina pe Boagiu si Macovei
Anca Boagiu si Monica Macovei sunt oamenii pe care democratii vor sa-i impuna pe lista de trei propuneri pentru postul de comisar european, pe care premierul Tariceanu trebuie sa o trimita presedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso.
Chiar daca pentru functia de la Bruxelles este interesat si Sorin Frunzaverde, vicepresedintele PD si responsabil de relatia cu PPE, ministrul integrarii si cel al justitiei isi disputa sansele de a face parte din executivul UE.
Liderul democratilor, Emil Boc, a admis ieri, oficial, ca Boagiu este „o resursa politica importanta, care poate fi oricand un candidat” pentru ocuparea functiei de comisar european. Presedintele PD a precizat insa ca o decizie va fi luata dupa discutii in partid, dar si in Alianta.
Parerile democratilor sunt insa impartite. Sustinatorii Ancai Boagiu afirma ca nu ar fi normal ca Monica Macovei sa fie sustinuta de partid sa devina comisar european pentru ca nu este angajata politic, dar si pentru ca sunt nemultumiti de faptul ca nu au colaborat bine cu ministrul justitiei in cadrul promovarii unor proiecte legislative.
De cealalta parte, cei care ii acorda credit lui Macovei spun ca trebuie sa-l convinga pe premierul Tariceanu, care n-o agreeaza deloc, sa-i puna numele pe lista celor trei pe care i-o va inainta lui Jose Manuel Barroso.
Cele doua tabere dau insa acelasi verdict in cazul in care ministrul justitiei va fi inclus printre nominalizari: Monica Macovei va fi cea pe care presedintele Comisiei Europene o va alege.
„Ma bucura ca activitatea mea a fost apreciata, dar decizia finala apartine partidului si Aliantei. Ele vor hotari cine va reprezenta Romania”, a fost singurul comentariu facut de ministrul integrarii, Anca Boagiu, despre sansele pe care le are pentru a deveni comisar european.
Citeste articolul complet in Evenimentul zilei