Sari direct la conținut

Pe cine vor rușii să pună primar la Mariupol

HotNews.ro
Pe cine vor rușii să pună primar la Mariupol

Denis Pușilin, șeful Republicii Populare Donețk, una dintre cele două entități separatiste din estul Ucrainei, a anunțat marți că rușii au ales un primar pentru orașul Mariupol, aflat sub un asediu devastator de mai multe săptămâni.

Denis Pușilin a declarat că îl va nominaliza pe Konstantin Ivașcenko, un consilier local din partidul Platforma de Opoziție – Pentru viață, pentru funcția de primar al Mariupolului, după ce acesta ar fi fost ales pentru post de o adunare a „reprezentanților comunității locale”.

Consiliul Național de Securitate al Ucrainei a interzis pe 20 martie activitatea partidelor pro-ruse.

„Consider că este necesar din partea mea să (sprijin) liderul nominalizat și să îi ofer să conducă administrația locală, ceea ce voi face astăzi”, a spus Pușilin marți la postul de televiziune Rossiya 24, citat de Interfax.

Anterior, Pervîi Kanal, cel mai urmărit post TV din Rusia, a anunțat că la Mariupol a fost ales un nou primar interimar.

„La întâlnire, liderii comunității au susținut candidatura lui Konstantin Ivașcenko, 200 de voturi pentru și nici unul împotrivă (…) La aceeași întâlnire, participanții au recunoscut referendumul din 2014 privind independența Republicii Populare Donețk”, a relatat postul de știri.

Înainte de a fi ales consilier local, Ivașcenko a fost director al fabricii locale Azovmaș.

Consiliul local din Mariupol l-a denunțat pe Ivașcenko după anunț, afirmând pe canalul său de Telegram că acesta „a îngropat cea mai mare întreprindere producătoare de mașinării din Ucraina. I-a lăsat pe zeci de mii de oameni fără loc de muncă”.

Rușii anunță un primar la Mariupol deși nu l-au cucerit

Oficialii separatiști din Donețk afirmă că au capturat centrul Mariupolului și că „pe teritoriul uzinei Azovstal și în zona portului rămân pungi de rezistență”, potrivit Interfax, una dintre agențiile de presă ale statului rus.

Cu toate acestea, nici Rusia nici Ucraina nu au anunțat căderea Mariupolului, un oraș în care se dau lupte puternice și care a fost supus unor bombardamente timp de săptămâni de zile care au provocat o catastrofă umanitară.

Armata ucraineană se teme însă că forțele rusești urmează să declanșeze un atac militar masiv în estul țării după ce și-au retras trupele din regiunile Kievului și Cernihivului pentru a se regrupa.

Serghei Gaidai, guvernatorul porțiunilor regiunii Luhansk controlate de Ucraina, a avertizat la rândul său luni seara că Rusia se pregătește de un atac masiv pentru a-i susține pe separatiștii din estul țării.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a avertizat sâmbătă pe cei care colaborează cu ruşii în zonele aflate sub controlul Moscovei din sudul Ucrainei să nu accepte locurile de muncă oferite de ocupanţi, subliniind că aceştia „nu vor putea evita” răspunderea pentru o astfel de colaborare.

Urmărește ultimele evoluții din a 41-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro