Pe cont propriu la 18 ani: „Eram singur și nu aveam nici cu cine să mă sfătuiesc” / Oamenii care schimbă destinele tinerilor fără părinți când părăsesc sistemul de protecție

În jur de 3.000 de tineri fără părinți din România ies, în fiecare an, din sistemul de protecție a copilului, la împlinirea vârstei de 18 ani. Ei rămân atunci singuri pe lume, fără o locuință stabilă, fără sprijin familial, fără resurse financiare și, adesea, fără abilitățile necesare pentru a începe o viață pe cont propriu.

Adolescenții care ies din sistemul de protecție pot primi indemnizație lunară de 2.500 de lei până la împlinirea vârstei de 26 de ani. Dar pentru a o oferi, statul pune o condiție pe care majoritatea nu reușesc să o îndeplinească: să meargă la facultate sau să fie deja angajați în momentul în care împlinesc 18 ani. 

„Mulți nici măcar nu știu că pot beneficia de acest sprijin. În lipsa informației și a îndrumării, șansele de integrare scad dramatic. Din informațiile noastre, doar aproximativ 5% reușesc să își găsească un loc de muncă încă din primul an”, spune, într-un dialog cu HotNews, Cristina Badea, CEO-ul Asociației The Social Incubator. 

ONG-ul pe care îl conduce susține, de 12 ani, integrarea socială și profesională a tinerilor din medii vulnerabile și din sistemul de protecție din România. 

„Un model de intervenție care răspunde unei nevoi uriașe”

Programele dezvoltate de Asociația The Social Incubator încearcă să umple golurile lăsate de statul român printr-o intervenție integrată. Sprijinul începe cu una dintre cele mai presante nevoi: locuirea. Tinerii primesc suport financiar pentru chirie timp de 8 luni, o perioadă critică în care se pot angaja și pot încerca să economisească bani pentru a-și putea plăti chiria pe cont propriu, după ieșirea din program. 

„Pe lângă sprijinul pentru locuire, oferim consiliere psihologică, consiliere vocațională, mentorat, ateliere de dezvoltare personală și profesională, dar și sprijin concret pentru angajare”, spune Cristina Badea. 

„Este un model de intervenție care răspunde unei nevoi uriașe. Vorbim despre tineri care, odată ce părăsesc sistemul, trebuie să își găsească un loc de muncă, o locuință și să își dezvolte abilități de viață independentă, într-un context dificil chiar și pentru cei care au avut sprijin familial”.

Ștefan are acum 19 ani și este unul dintre tinerii cărora întâlnirea cu echipa The Social Incubator le-a schimbat drumul atunci când aveau cea mai mare nevoie. 

Copilărie împărțită între 4 familii

Născut în Spania și adus în România de bunica sa maternă când era foarte mic, Ștefan nu și-a cunoscut niciodată tatăl. După doar o lună petrecută cu bunica, aceasta, prea bolnavă pentru a-l putea îngriji, a fost nevoită să renunțe la el. 

Ștefan a ajuns prima dată în plasament la „o doamnă în vârstă”, cum o descrie el, care l-a crescut până la 4 ani și jumătate. 

A urmat apoi a doua familie, unde a stat până la 12 ani și jumătate. „A fost ok la ei”, își amintește el acum, în dialog cu HotNews. 

De altfel, Ștefan ține și acum legătura cu primele două familii la care a fost în plasament. Cu familia lui naturală nu ține legătura. 

Și nici cu a treia familie, la care a ajuns după ce asistenții maternali care l-au crescut până la 12 ani și jumătate s-au pensionat. Ajuns într-un sat din Prahova, într-o familie cu mai mulți copii în plasament, experiența a fost diferită: „Acolo a fost o schimbare pentru mine. Eram patru băieți în plasament. Eu mă obișnuisem până atunci mai singur, mai «lipit» de tatăl adoptiv (asistentul maternal – n.red.).”

Ștefan a rămas acolo până la majorat și încă 4 luni după. În cele 4 luni, le-a plătit și chirie foștilor săi asistenți maternali. Apoi, a decis că este momentul să plece. „Voiam să-mi iau viața în mâini.”

A început să lucreze la 16 ani

Începuse să lucreze încă de la vârsta de 16 ani, când s-a angajat la un depozit. Muncea acolo toată vara, iar în timpul anului școlar doar în weekend. 

Experiența nu a fost însă cea mai fericită, își amintește el. „Lucram la negru și îmi primeam banii cu întârziere. Lucram foarte mult. Ceilalți lucrau în două schimburi, iar pe mine mă puneau să stau la ambele schimburi.”

Chiar și în aceste condiții, nu a renunțat. „Mi-a plăcut să muncesc pentru că voiam să am banii mei, lucrurile mele. Fiind patru băieți, nu prea aveam tot ce îmi doream”.

După ce a părăsit casa asistenților săi maternali, s-a mutat cu chirie în aceeași localitate și s-a angajat la o brutărie. Ziua mergea la școala profesională, iar noaptea lucra. 

Întâlnirea care i-a schimbat drumul

Chiar înainte de a împlini 18 ani, Ștefan a intrat în contact cu Asociația The Social Incubator, care organiza ateliere adresate tinerilor instituționalizați în mai multe județe din țară. 

Prin intermediul programului „Primul meu job” al asociației, lui Ștefan i s-a plătit un curs de motostivuitorist. „În funcție de vocația fiecărui tânăr, asociația îl îndrumă către un loc de muncă ce i s-ar potrivi cel mai bine”, explică Marina Gheorghe, specialist de integrare la Asociația The Social Incubator.

Apoi, după câteva luni, Ștefan a intrat în programul Plan de viață – un proiect prin care tinerii aflați la început de drum primesc sprijin pentru a-și plăti chiria și utilitățile timp de 8 luni, într-o perioadă critică în care încearcă să se pună pe picioare. Condiția este ca ei să reușească să se angajeze în această  perioadă, cu sprijinul asociației, și să își mențină locul de muncă. Așa a ajuns să se mute în București, din satul din Prahova unde locuise în ultimii ani. 

„O componentă chiar mai valoroasă în proiect este că oferim consiliere personală și individuală, purtăm discuții cu ei. Și ei știu că, dacă intervine o problemă în viața lor, simplă sau dificilă, au la cine să apeleze. E un confort emoțional pe care îmi place să cred că îl oferim sau cel puțin încercăm să facem asta”, explică Marina Gheorghe.

„Eram singur”

Ștefan a reușit să își găsească un loc de muncă în București, ca motostivuitorist. În paralel, merge la liceu , dar face și un curs de pompier. Își dorește ca, în viitor, să poată lucra ca polițist sau pompier. 

„Eram singur și nu aveam cu cine mă sfătui. Aceste 8 luni m-au schimbat foarte mult, mi-au schimbat foarte mult modul de a gândi. Nu aș fi ajuns omul care sunt acum. Pe mine m-ar fi ajutat și doar să vorbesc, să am cu cine să mă sfătuiesc, să îmi deschidă ochii. Nu neapărat financiar”, mărturisește el. 

Programul, aproape de final

Ștefan spune că la 16 ani, când a decis să lucreze la un depozit, a fost „exploatat”. Abia când a ajuns la Asociația The Social Incubator a înțeles acest lucru: i s-a explicat că nu trebuie să mai accepte să lucreze la negru, ci doar în baza unui contract. 

Peste o lună, Ștefan va încheia programul „Plan de viață”: cele 8 luni se termină, iar el își va plăti singur chiria și utilitățile. Dar e optimist și e sigur că se va descurca, mai ales că asociația va rămâne alături de el, cu diverse programe de educare și consiliere profesională. 

Crearea unei comunități

Pentru Marina Gheorghe, specialist de integrare la „The Social Incubator”, evoluția lui Ștefan este una dintre cele mai frumoase din program.

„Dintre toți tinerii din programul «Plan de viață», , mi se pare că Ștefan a avut cea mai frumoasă evoluție și creștere și a beneficiat de acest proiect în cel mai frumos mod. Nu și-a pus limite. A profitat de fiecare moment și de fiecare oportunitate care i-a ieșit în cale: a făcut cursuri, a venit la activități”, spune ea.

„Cu siguranță nu a fost un parcurs lipsit de dificultăți sau de greșeli, dar cred că tocmai asta face drumul prin viață mai valoros”, adaugă specialista în integrare. 

În prezent, 13 tineri sunt incluși în program, participând la activități educaționale și recreative. Interacțiunea dintre ei este esențială, spune Marina Gheorghe.

Spre exemplu, Ștefan este pasionat de pescuit, iar asociația organizează o ieșire pe lună pentru fiecare tânăr, în funcție de hobby-ul fiecăruia. La aceste activități participă și ceilalți tineri din proiect. Luna aceasta, Ștefan va merge la pescuit împreună cu colegii din proiect. 

Marina crede că aceste activități sunt chiar mai relevante decât sprijinul financiar oferit. Astfel de momente contribuie la crearea unei comunități – un element care lipsește adesea din viața acestor tineri. 

„Fiecare intervenție poate schimba o viață”

Cristina Badea, CEO al The Social Incubator, vorbește despre un model complex de sprijin construit special pentru acești tineri vulnerabili – programele asociației își propun nu doar să îi ajute să supraviețuiască, ci și să îi transforme în adulți autonomi și responsabili.

În cei 12 ani de la înființarea asociației au existat peste 1.700 de sesiuni de sprijin emoțional și social, aproximativ 1.500 de ședințe de terapie și sute de sesiuni dedicate integrării pe piața muncii. 

Începând din anul 2020, 70 de tineri au beneficiat și de programul care oferă sprijin pentru locuire. Anul trecut, toți cei 28 de tineri din program și-au găsit un loc de muncă.

Dar găsirea unui job este doar primul pas. Menținerea lui este, adesea, o provocare la fel de mare. „Chiar și pentru cineva care nu se confruntă cu aceste dificultăți, adaptarea la locul de muncă poate fi complicată. Pentru acești tineri, provocările sunt mult mai mari”, subliniază Cristina Badea. 

Costul unui astfel de program ajunge la aproximativ 11.000 de euro pe an pentru fiecare tânăr – bani proveniți din donații și sponsorizări. 

„Este un subiect despre care trebuie să vorbim mai mult”, consideră CEO-ul The Social Incubator. „Avem nevoie de implicare – atât pentru a crește conștientizarea, cât și pentru a mobiliza resursele necesare. Pentru că, în final, fiecare astfel de intervenție poate schimba o viață.”