Pe Trump nu-l contrazice nimeni și asta e chiar înspăimântător

Nu știm încă dacă deciziile pe plan extern și intern ale lui Donald Trump se vor dovedi catastrofale pentru America sau chiar pentru întreaga lume occidentală. Problema e că nimeni nu pare că ar avea de gând vreodată să-l contrazică pe „noul șerif din oraș”, după cum l-a numit J.D. Vance. Iar „șerifii” greșesc de foarte multe ori. 

În urmă cu mulți ani, când citeam despre „Indexul Distanței față de Putere” (PDI), inventat de psihologul danez Geert Hofstede în anii 70, prima reacție a fost să văd cum stau, din acest punct de vedere, americanii și rușii. 

Așa cum era de așteptat, cele două puteri sunt așezate diametral opus în acest clasament: În SUA, PDI-ul este printre cele mai scăzute din lume, adică 40, în timp ce Rusia este în vârful clasamentului – 93. România nu este departe de Rusia, cu un PDI de 90. Nici asta nu e o surpriză foarte mare.

Ce este „Indexul Distanță de Putere” al lui Geert Hofstede?

Acest indicator se referă la gradul de inegalitate acceptat într-o societate, între oamenii care dețin puterea și ceilalți. Într-o societate cu un index mic, cum este cea americană, de exemplu, managerii companiilor le cer periodic subordonaților feedback și, la rândul lor, subordonații le cer socoteală managerilor, atunci când nu înțeleg foarte bine care este logica din spatele unei decizii. 

Într-o societate asiatică, unde PDI-ul este ridicat, o astfel de conduită ar putea fi interpretată ca o lipsă de autoritate din partea managerului și o lipsă de respect din partea angajaților. 

În organizațiile din țările unde PDI-ul este mare, angajații vorbesc, de obicei, doar cu șefii direcți și nu îndrăznesc niciodată să ridice vreo problemă în fața managerilor de top. 

Nu întâmplător, deci, în clasamentul lui Geert Hofstede, Statele Unite și Rusia ocupă extremitățile. Inițiativa, spiritul întreprinzător, libertatea, democrația, caracteristice americanilor, nu au cum să se potrivească cu stilul autoritar de a conduce o organizație. Sau o societate.

O țară nu poate fi mare cu adevărat, atunci când oamenii nu sunt liberi să-și spună părerea, chiar și în fața șefului cel mare. 

Ca o paranteză, poate ar trebui să căutăm și noi o legătură între poziția României în clasamentul lui Hofstede și performanțele lui Iohannis ca președinte. Credeți că i-a spus cineva vreodată, din anturajul apropiat, că ceea ce face e greșit? 

Indexul lui Geert Hofstede, care vorbește foarte multe despre cum este, din punct de vedere cultural, un popor (sau o societate / organizație), este folosit în cercetare în cele mai diverse domenii. 

De exemplu, în studierea cauzelor prăbușirii avioanelor

În momentul în care au fost studiate cutiile negre ale unor curse de pasageri care s-au prăbușit, s-a constatat că tragediile respective ar fi putut fi evitate dacă ceilalți membri ai echipajului avionului i-ar fi spus căpitanului mai ferm că decizia pe care a luat-o este greșită. 

De exemplu, iată ce-i spune secundul căpitanului cursei Korean Air 801, cu 254 de pasageri la bord, care s-a prăbuşit pe 5 august 1997, din cauza deciziilor proaste luate de căpitanul aeronavei, în nişte condiţii meteo total nefavorabile: „Nu vi se pare că plouă mai mult? Aici, în zona aceasta?”

Cu alte cuvinte, când secundul îl întreabă pe căpitan dacă nu i se pare că plouă cam mult, de fapt, vrea să spună cu totul altceva şi anume că decizia pe care a luat-o pentru o aterizare în nişte condiţii meteo mizerabile, fără a avea plan de rezervă, este total greşită.

Numai că nu poate spune asta. Face doar o sugestie, fiind convins că ar da dovadă de lipsă de respect, dacă i-ar reproşa ceva căpitanului.

Membrii echipajului erau din Coreea de Sud, iar PDI-ul în această țară este unul dintre cele mai ridicate. Mai multe detalii despre legătura dintre indexul lui Geert Hofstede și prăbușirea avioanelor pot fi citite în cartea lui Malcolm Gladwell, „Excepționalii”, publicată în 2008.

Cum sună „Sub conducerea puternică a președintelui Trump”?

Poate că asocierea dintre indicatorul amintit mai sus și ceea ce se întâmplă acum la Casa Albă este deplasată. Pe de altă parte, nu poți să nu remarci că tipul de relații cultivat de Donald Trump, atât cu subalternii, cât și cu partenerii, nu pare unul caracteristic american. Este unul mai degrabă rusesc, dacă mi se îngăduie o altă comparație deplasată.

După ce a fost acuzat în văzul lumii întregi, într-o întâlnire la Casa Alba, că nu-i acordă președintelui Donald Trump „suficient respect”, Zelenski a revenit cu o scrisoare în care precizează: „Echipa mea și cu mine suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump pentru a obține o pace durabilă”.

Gestul președintelui ucrainean a fost pe gustul lui Trump. Acesta a declarat ieri, în fața Congresului, că „apreciază” scrisoarea lui Zelenski. 

Nici nu mai contează că vorbim de liderul unei țări care este acum în postura de a alege între extincția propriului popor de către armata lui Putin și „capitularea” completă în fața președintelui SUA. Orice ar presupune asta. Alegerea lui Zelenski este una previzibilă.

„Este un nou șerif în oraș”, a declarat JD Vance la Munchen despre Donald Trump. Nu cred că a mai existat vreun alt vicepreședinte care să se exprime astfel față de președintele SUA. 

Marco Rubio, Elon Musk par, la rândul lor, electrizati în preajma lui Trump „Nu am fost niciodată mai mândru de președinte. Sunt mândru și că JD Vance a susținut țara noastră”, a declarat, la rândul său, senatorul Lindsey Graham după ce Zelenski a fost umilit în Biroul Oval. 

Statele Unite sunt conduse în acest moment de cineva care nu-și ascunde aprecierea față de lideri autoritari, precum Putin sau Kim Jong-un. De aici putem înțelege și de ce alege să se înconjoară numai de oameni care nu-l contrazic. 

Tot ce putem spera este să nu se trezească niciodată în situația unui comandat de avion căruia nimeni nu îndrăznește să-i spună că tocmai a luat o decizie catastrofală. Atunci când va fi cazul.