Pedeapsa definitivă stabilită de instanță pentru falsul chirurg italian Matteo Politi, care a operat în mai multe clinici din București
Matteo Politi, italianul care a operat în mai multe clinici private din București, deși a absolvit doar opt clase, a fost condamnat definitiv miercuri la trei ani și zece luni de închisoare.
Decizia a fost pronunțată de Curtea de Apel București și este definitivă. Instanța a menținut astfel condamnarea pronunțată în noiembrie 2022 de Judecătoria Sectorului 1.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, miercuri, să respingă ca nefondat apelul lui Matteo Politi împotriva deciziei judecătoriei.
Timp de un an, Matteo Politi, un italian cu opt clase condamnat la închisoare cu suspendare în Italia după mai mulți ani în care a mințit că este medic profitând că avea același nume de familie cu al unui cardiolog, a reușit să opereze în cinci clinici din București, inclusiv la Spitalul Monza. După ce a fost condamnat, bărbatul a fugit din Italia, venind în România, sub o altă identitate, și a primit aviz de la Ministerul Sănătății pentru a profesa ca chirurg plastician, scria Libertatea. Acestuia îi fusese atribuit un cod de parafă de către Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti.
După declanşarea anchetei, italianul a încercat să fugă din România, fiind prins în februarie 2019 într-un tren din Vama Curtici. A fost arestat preventiv o perioadă, însă acum este în libertate.
Acuzat că a operat 28 de persoane deși nu avea dreptul să profeseze ca doctor
Matteo Politi a fost trimis în judecată în ianuarie 2020 de procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 pentru înșelăciune și exercitarea fără drept a profesiei de doctor, el fiind acuzat că a exercitat fără drept profesia de medic și a indus în eroare mai multe persoane pe care le-a operat.
Conform procurorilor, începând din martie până în decembrie 2018, falsul medic ar fi operat 19 paciente la clinica la care lucra în București.
În aceeași perioadă, bărbatul a indus în eroare nouă persoane cu privire la calitatea sa de medic specialist în chirurgie plastică, pe care le-a operat și a primit, în schimb, sumele de 13.880 de lei și 10.150 de euro.
În septembrie 2018, Politi a păcălit alte două persoane, respectiv doi medici, cărora le-a spus că în scurt timp va fi proprietarul unei clinici, deși știa că acest lucru nu se poate întâmpla. Italianul i-a determinat pe cei doi doctori să încheie un contract de prestări servicii cu o firmă, al cărui administrator era, încasând suma de 13.896 de lei. Banii reprezentau chiria pentru trei luni de utilizare a cabinetului din cadrul acelei clinici.
Mai mult, în martie 2018, italianul a determinat trei funcţionari de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bucureşti, care au falsificat mai multe înscrisuri, atestând în fals că italianul are calitatea de doctor și dreptul de a practica aceasta profesie pe teritoriul României, eliberându-i coduri de parafă în baza unor dosare incomplete.
Acuzațiile nu se termină aici, pentru că procurorii au stabilit că Politi a determinat și funcționari din Ministerul Educației să îi recunoască diploma de licență, pe care o avea de la Universitatea din Priștina, deși documentul acela era fals.
„Chirurgul” Matteo Politi: Am folosit o avocată pentru a obține dreptul de practică
În februarie 2019, Politi spunea că a plătit o avocată pentru a obține dreptul de a practica în țara noastră și că aceasta i-a transmis că toate actele sunt în regulă.
- „În momentul în care am venit în România, cum nu știu cum funcționează sistemul la dumneavoastră în țară, am folosit, așa cum folosește toată lumea, un avocat, căruia i-am dat toate documentele necesare, toate documentele pe care ea, ca avocat, mi le-a cerut.
- De asemenea, am semnat ceea ce în română se numește o procură. Așadar, ea a avut toate documentele mele, ea s-a ocupat de tot ceea ce trebuia să facă. La final, ea a spus că am dreptul de practică în România. (…)
- În momentul în care am fost recunoscut, cu ajutorul avocatului, pot să mă numesc medic. Dacă o instituție mi-a dat acest drept…diplomele mele mi-au fost recunoscute, echivalate”, declara Politi într-o emisiune de televiziune.
Italianul a refuzat să spună numele complet al avocatei, precizând doar prenumele „Laura”. Matteo Politi a refuzat atunci, de asemenea, să răspundă la întrebarea dacă mai este sau nu în România: „Nu fug, dar prefer să nu vă spun unde sunt”.