Pene masive de curent în mai multe regiuni din estul Ucrainei, după lovituri rusești / Zelenski acuză Moscova de atacarea deliberată a infrastructurii civile
Regiuni întregi din estul Ucrainei erau afectate duminică seara de întreruperi masive de curent. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis că Rusia este responsabilă de aceste pene de curent și a acuzat Moscova de atacarea deliberată a infrastructurii civile.
Părţi importante din estul Ucrainei erau afectate duminică seara de întreruperi de curent, în urma unor lovituri aeriene rusești, după cum au anunțat mai mulți oficiali ucraineni.
Responsabili din regiunile Harkov, Doneţk și Sumî (est) sau Dnipropetrovsk (centru) au difuzat pe reţelele sociale comunicate în care informează despre astfel de întreruperi. Corespondenții AFP au constatat de asemenea o pană masivă de curent în oraşul Kramatorsk din est.
UPDATE 4: Rușii au lansat 11 rachete către estul Ucrainei duminică seară
Forțele ruse au lansat în total 11 rachete către regiunile din estul Ucrainei, au anunțat duminică noapte într-un tweet Forțele Aeriene Ucrainene.
Two more missiles were destroyed by units of the Air Force in the Poltava region.
— Ukrainian Air Force (@KpsZSU) September 11, 2022
UPDATE 3: Zelenski: „Teroriștii Federației Ruse rămân teroriști”
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat duminică seara că Rusia este responsabilă de penele de curent care au lovit estul Ucrainei și a acuzat Moscova de atacarea deliberată a infrastructurii civile, scrie AFP.
„O pană totală de curent în regiunile Harkov și Donețk, una parțială în regiunile Zaporojie, Dnipropetrovsk și Sumî”, a anunțat Zelenski într-un mesaj postat pe rețelele sociale, acuzând că scopul Moscovei este „de a-i priva pe oameni de lumină și căldură”.
„Teroriștii Federației Ruse rămân teroriști și atacă infrastructură critică. Nu instalații miltare, scopul lor e de a-i priva pe oameni de lumină și căldură”, a scris Zelenski.
A total blackout in the Kharkiv & Donetsk regions, a partial one in the Zaporizhzhia, Dnipropetrovsk & Sumy regions. RF terrorists remain terrorists & attack critical infrastructure. No military facilities, the goal is to deprive people of light & heat. #RussiaIsATerroristState
— Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) September 11, 2022
UPDATE 2: Rusia a lovit rețelele electrice din Dnipropetrovsk, anunță guvernatorul regiunii
Forțele ruse au lovit duminică infrastructura energetică din regiunea centrală ucraineană Dnipropetrovsk, întrerupând alimentarea cu energie electrică în mai multe orașe, a anunțat și guvernatorul acestei regiuni, Valentin Reznicenko, potrivit Reuters.
„Unele orașe și comunități sunt fără curent electric. Rușii au lovit infrastructura energetică. Nu-s capabili să se împace cu înfrângerile de pe câmpul de luptă”, a scris Valentin Reznicenko pe Telegram. „Ne vom descurca. Toate serviciile sunt în funcțiune. Vom restabili totul cât mai repede posibil”, a mai notat el.
Forțele ruse au lovit infrastructura critică din Harkov (Foto: Kostiantyn Liberov / AP / Profimedia)
UPDATE 1: Mare parte din orașul Harkov este în întuneric
Mai multe zone din Harkov, al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei, au rămas fără electricitate duminică seară după un atac al forțelor ruse, a anunțat primarul orașului, conform CNN.
În urma unei lovituri asupra unei instalații de infrastructură din Harkov, „s-a întrerupt curentul în mai multe zone ale orașului. Din același motiv nu este nici apă în acele zone – pompele nu funcționează”, a informat primarul Ihor Terehov pe Telegram.
‼️ Total blackout in Kharkiv. Also no water supply because pumps are disconnected from electricity. Strikes on critical infrastructure facilities reported. Terrorist country uses new tactics. pic.twitter.com/5aicLkjGjG
— Maria Avdeeva (@maria_avdv) September 11, 2022
___