Pentru prima oara in limba romana, marturia lui Marcel Fontaine despre anii Primului Razboi Mondial in Romania

Editura Humanitas vă invită joi, 9 februarie, ora 19.30, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu, la evenimentul dedicat jurnalului de front al căpitanului Armatei Franceze, Marcel Fontaine, „Misiune în România. Noiembrie 1916 – Aprilie 1918“. La lansarea volumului vor vorbi Alain Legoux, apropiat al lui Marcel Fontaine şi legatarul testamentar al autorului, Micaela Ghiţescu, fosta elevă a autorului, postafaţatoarea şi traducătoarea jurnalului, şi istoricii Ioan Stanomir şi Daniel Cain.

Această carte, însoţită de un fascinant dosar iconografic cu fotografii realizate chiar de autor, ce apare acum pentru prima dată în limba română, reprezintă mărturia unui membru al Misiunii Militare Franceze în România (sub conducerea generalului Berthelot) implicat activ în reorganizarea și instrucția trupelor române și apoi îndrăgostit iremediabil de România.

MARCEL FONTAINE (1888–1973) a fost ofițer în cadrul Misiunii Militare (1916–1918) trimise de Franța în România la solicitarea guvernului condus de Ionel Brătianu. Mobilizat ca locotenent în armata franceză la 25 de ani, Marcel Fontaine luptase pe fronturile de la Marna, Artois și Verdun. După încheierea Misiunii, a revenit în România, în 1919, în cadrul Misiunii Universitare Franceze, ca profesor la licee din Turnu Severin, Craiova și București. A rămas în România până în 1948, când activitățile și cursurile lui au fost interzise, iar el a fost expulzat împreună cu ceilalți profesori francezi ai misiunii; la puțină vreme Liceul Francez care funcționa pe lângă Institutul Francez de Înalte Studii – al cărui director era – a fost desființat. După instaurarea regimului comunist în România, din pricina corespondenței cu profesorul Marcel Fontaine, cursantele și profesoarele lor vor alcătui, în 1952, celebrul „lot francez“, arestat, anchetat şi condamnat la închisoare – experiență relatată de Micaela Ghițescu, fosta lui elevă, în cartea Între uitare și memorie (Humanitas, 2012). În 1949, Marcel Fontaine a înființat secția română a Radiodifuziunii Franceze, al cărei redactor-șef a fost până în 1956. În fiecare duminică transmitea câte un editorial fie în franceză, fie în română despre transformările României sub comuniști. De nenumărate ori a luat cuvântul și la postul Europa Liberă. Pentru meritele deosebite din timpul primei conflagrații mondiale, ofițerul Marcel Fontaine a fost decorat cu Crucea de război a Franței, cu Legiunea de onoare, dar și cu Steaua României și Crucea de război a României. Publicarea Jurnalului de război în traducere românească marchează 100 de ani de la sosirea Misiunii Militare Franceze în România și, implicit, 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial.

„La două săptămâni după dezastrul de la Turtucaia, autoritățile române au făcut primele demersuri pentru trimiterea în țară a unei misiuni militare de către guvernul francez; în fruntea Misiunii a fost desemnat generalul Berthelot. Cu ajutorul câtorva sute de ofițeri, subofițeri și soldați specialiști francezi, de la aviatori și medici până la mitraliori și artileriști, o armatã distrusă se va transforma într-o forță capabilă să obțină singura victorie a Antantei împotriva Puterilor Centrale din anul 1917.

Printre cei care au contribuit la miraculoasa renaștere a armatei române se află și căpitanul Marcel Fontaine. Pe frontul românesc, dezvoltă o anume afinitate – care-și va pune amprenta pe destinul său ulterior – pentru camarazii alături de care trebuie să lupte, precum și pentru țăranii alături de care viețuiește. Este martorul mizeriei în care se zbat cei refugiați într-o Moldovă suprapopulată și înfometată, plină de trupe rusești. Depune mari eforturi pentru îmbunătățirea condițiilor igienice, dar se lovește de o teribilă inerție. Și atunci își dă seama că nu poate avea autoritate asupra subordonaţilor decât fiindu-le el însuși un model.

Nici o fărâmă de fals eroism în însemnările de război ale ofițerului francez. Ne aflăm în fața unui jurnal al lungii și chinuitoarei așteptări, al monotoniei și al automatismelor dezvoltate în spatele frontului, dar și al ororilor războiului cărora le cad victime oameni cu chipuri și nume. Este o realitate pe care manualele noastre, în goana lor după eroi, au preferat s-o ignore. Din nefericire.“ (Daniel CAIN)