Persoanele diagnosticate cu tuberculoză vor beneficia de concediu şi de indemnizaţie până la vindecare
Proiectul de lege ce prevede ca persoanele diagnosticate cu tuberculoză să beneficieze de concediu şi de indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă până la vindecare a fost aprobat miercuri de Camera Deputaților (for decizional) cu 262 de voturi „pentru” şi un vot împotrivă, anunță Agerpres.
Proiectul de lege fusese respins de Senat în anul 2016.
Proiectul prevede ca persoanele diagnosticate cu tuberculoză, asigurate în cadrul sistemului public de asigurări de sănătate, au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru incapacitate temporară de muncă, fără condiţii de stagiu de cotizare, pe toată perioada de tratament, până la vindecare.
Principalele măsuri de prevenire a tuberculozei constau în informarea şi educarea în mod continuu a populaţiei generale cu privire la riscul de îmbolnăvire de tuberculoză, calea de transmitere a bolii, principalele semne şi simptome, serviciile disponibile, precum şi măsurile de prevenire şi combatere a infectării; controale periodice ale stării de sănătate şi examene de screening, după caz, pentru grupurile considerate la risc; educarea şi consilierea pacienţilor cu tuberculoză cu privire la natura bolii, tratament şi măsurile specifice de igienă, în scopul de a preveni răspândirea bolii; intervenţia rapidă prin acţiuni specifice în focarele de tuberculoză realizată în conformitate cu documentele strategice pentru managementul tuberculozei în România; examinarea tuturor persoanelor cu care pacienţii diagnosticaţi cu tuberculoză au intrat în contact şi stabilirea tratamentului profilactic pentru aceştia, după caz.
Proiectul prevede, de asemenea, că toţi furnizorii de servicii medicale au obligaţia de a depista semnele şi simptomele îmbolnăvirii de tuberculoză la pacienţii care se prezintă la consultaţie şi de a prezenta cazurile suspecte la dispensarul de pneumoftiziologie teritorial, pentru stabilirea diagnosticului. De asemenea, toţi furnizorii de servicii medicale au obligaţia de a înştiinţa în scris dispensarul de pneumoftiziologie teritorial, în cazul existenţei unei suspiciuni de tuberculoză la o persoană, se arată în proiect.
Persoanele diagnosticate cu tuberculoză au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, fără nicio discriminare.
Tratamentul tuberculozei se acordă în mod gratuit pentru toţi beneficiarii, în funcţie de forma de boală, iar medicamentele necesare tratamentului sunt eliberate prin farmacii cu circuit închis.
Totodată, în perioada tratamentului medical, pacientul cu tuberculoză are dreptul la servicii pentru aderenţa la tratament şi de suport psihosocial.
În vederea asigurării aderenţei la tratament a pacientului diagnosticat cu tuberculoză, acestuia i se acordă o indemnizaţie lunară de hrană, pe toată perioada de tratament în ambulatoriu. Cuantumul indemnizaţiei lunare de hrană pentru bolnavii de tuberculoză se aprobă prin hotărâre a Guvernului. Indemnizaţia lunară de hrană este asigurată din bugetul de stat prin bugetul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.
Pacienţii cu tuberculoză care sunt în imposibilitatea de a se prezenta la dispensarul de pneumoftiziologie teritorial vor beneficia de servicii de administrare a tratamentului medical sub directă observaţie în cabinetul medicului de familie sau la domiciliu, situaţie în care aceste servicii vor fi asigurate prin medici de familie, asistenţi medicali comunitari, mediatori sanitari, asistenţi sociali sau alte persoane identificate în comunitate de către dispensarul de pneumoftiziologie teritorial, căruia îi este arondat pacientul cu tuberculoză.
Tuberculoza este o boală transmisibilă cu impact major asupra sănătăţii publice în România, iar controlul acesteia constituie un obiectiv strategic de interes naţional.