Sari direct la conținut

Perversiuni cu Justitia (de Dan Tapalaga)

Cotidianul

In fata femeilor liberale, premierul Tariceanu si-a exprimat, oral, viziunea asupra raporturilor Guvern-Justitie. A imaginat o scena usor perversa, in care puterea executiva joaca rolul de mascul dominant.

Tariceanu a propus sa fie reglementata, prin lege, obligatia ca Parchetul sa informeze Guvernul atunci cind incepe urmarirea penala impotriva unui demnitar. Ar urma sa aiba loc o dezbatere publica si apoi sa fie croita legea. Premierului nu i se pare firesc sa afle din presa ca procurorii au pus sub acuzare un ministru.

Ideea sa tradeaza vagi porniri nedemocratice, o trauma nevindecata si un interesant dans nuptial executat in fata „solutiei imorale” devenite intre timp, prin contributia vicepremierului George Copos, „solutie penala”.

In primul rind, nu este clar la ce i-ar folosi premierului informatia de la procurori. Oricum, ar avea doua optiuni: sa-l demita pe ministrul pus sub acuzare sau sa-l tina in functie. Premierul Tariceanu stie, la fel ca vicepremierul Copos, de cel putin o saptamina, ca procurorii DNA l-au invinuit oficial pentru jongleria cu Loteria.

Si? La ce i-a folosit? S-a intimplat ceva cu demnitarul-cofetar? In consecinta, dorinta premierului de a afla din timp ce dosare mai pregatesc procurorii ar putea fi tradusa printr-un nestapinit impuls de a interveni, cit se mai poate, in cursul unei anchete.

In al doilea rind, este mai putin important cind afla premierul ce fac procurorii. Conteaza doar decizia politica – iar in cazul lui Copos, Tariceanu n-a miscat un deget. L-a sustinut, in schimb, cind s-a pus problema suspendarii sale din Guvern.

Aflat din nou intr-o grava criza de imagine si nesigur pe viitorul sau politic, Tariceanu spera sa-si faca un aliat de conjunctura din Partidul Conservator, cum a mai procedat si in trecut.

In al treilea rind, nefericita idee a premierului are si sensuri mai subtile. Legalizind firul scurt, Tariceanu vrea sa intre in legalitate. Trauma nevindecata se cheama Dinu Patriciu. Prim-telefonistul de la Palatul Victoria inrosise prin luna mai firul scurt cu procurorul general Ilie Botos, ingrijorat ca bunul sau prieten urma sa-si petreaca o noapte cu gindacii din arestul politiei.

S-a aflat si a iesit prost. Intre timp, premierul a mai comis un mic abuz de putere, chemind-o la raport pe Monica Macovei, la un fel de „menage à trois” juridico-politic, la care a asistat fumind visator proaspat eliberatul din arest, acelasi, inconfundabilul, halucinantul Dinu Patriciu.

Cum raporturile cu Justitia incepusera sa degenereze in pozitii si atitudini complet umilitoare, premierul Tariceanu s-a gindit ca a venit vremea sa-si proclame abuzul de putere ca fiind perfect legal si european.

La fel gindea PSD, la fel gindea parca si presedintele Traian Basescu acum citiva ani, cind se indignase ca Justitia n-a anuntat Guvernul ca un prefect PD urmeaza sa fie cercetat penal. Dar poate ca, intre timp, i-a trecut. Cel putin lui.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro