Pescuit post-Brexit: 11 țări, inclusiv Franța, semnează o declarație comună împotriva răspunsurilor britanice
Unsprezece țări, inclusiv Franța, care a cerut un front european împotriva Londrei după deciziile britanice privind licențele de pescuit, au semnat luni o declarație comună prin care critică răspunsurile Regatului Unit la această problemă, scrie AFFP.
„Răspunsul dat de Regatul Unit la cererile de licență de pescuit este incomplet și inadecvat”, a regretat Ministerul Mării francez într-o declarație, în urma unui consiliu al miniștrilor europeni ai agriculturii și pescuitului din Luxemburg.
Pe lângă Franța, Germania, Belgia, Cipru, Spania, Grecia, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia și Suedia au semnat această declarație, potrivit acestui comunicat de presă.
Acordul post-Brexit, ajuns la extremis la sfârșitul anului trecut între Londra și Bruxelles, prevede că pescarii europeni pot continua să lucreze în anumite ape britanice cu condiția obținerii unei licențe, acordată dacă pot dovedi că au pescuit acolo înainte.
Dar francezii și britanicii argumentează diferit cu privire la natura și amploarea documentelor justificative care trebuie furnizate.
În zonele de pescuit încă disputate (10-20 mile de coastele britanice și Insulele Canalului Mânecii), Londra și Jersey au acordat astfel un total de circa 200 de licențe definitive, în timp ce Parisul revendică încă 244.
„Această declarație comună marchează un pas important, deoarece doar un răspuns colectiv va permite Uniunii Europene să contemple senin continuarea negocierilor cu partenerul nostru britanic”, a subliniat Annick Girardin, ministrul Mării, în comunicatul de presă.
Annick Girardin susține, de asemenea, că „răspunsurile europene și franceze la propunerile britanice” vor fi făcute publice „în a doua jumătate a lunii octombrie” și „vor include eventual măsuri de represalii”.