Pesedistii au vrut sa opreasca ancheta parlamentara in radioul si televiziunea publice
Prima sedinta de audieri a comisiei parlamentare de ancheta privind activitatea Societatilor Publice de Televiziune si Radio, organizata, ieri, la Camera Deputatilor, s-a transformat intr-un camp de batalie intre reprezentantii PSD si cei ai Coalitiei.
Desi scopul sedintei era ascultarea ziaristilor de la TVR care au reclamat cenzura si manipularea informatiei pe vremea guvernarii Adrian Nastase, deputatii PSD din comisie au venit cu propunerea-bomba de a se vota incheierea anchetei inainte ca audierile sa inceapa.
Eugen Nicolicea a sustinut ca nu are nici un sens sa continue activitatea comisiei pe motiv ca nu exista sesizari oficiale, deci ancheta nu are obiect. Pornind de aici, dezbaterile procedurale s-au intins mai mult de doua ore, intr-o atmosfera din ce in ce mai incinsa.
Deputatii PSD Dan Mihalache, Dorina Mihailescu si Eugen Nicolicea au tras din toate pozitiile in presedinta comisiei, Raluca Turcan, PNL. Ei au speculat toate posibilitatile regulamentare si au interpretat textul Camerei Deputatilor prin care s-a hotarat infiintarea comisiei de ancheta, cautand sa prelungeasca cat mai mult posibil o dezbatere sterila.
Dorina Mihailescu, deputat de Prahova, a acuzat-o pe Raluca Turcan de „mitocanie” in varianta feminina, iar Dan Mihalache i-a spus: „Pe dv. partidul v-a facut de doua ori presedinte si de trei ori femeie”.
In cele din urma, au fost ascultati si ziaristii protestatari din TVR, nu inainte sa se mai dezbata, timp de aproape o ora, daca acestia au fost invitati in calitate de reclamanti sau in calitate de martori.
Indiferent de calitatea in care au fost audiati, ziaristii protestatari au acuzat aranjarea stirilor de la TVR astfel incat, indiferent despre ce era vorba, sa se faca o imagine cat mai buna guvernarii Adrian Nastase. Raluca Brumaru a dat ca exemplu modul in care TVR a tratat cazul RAFO, adaugand ca Opozitia de atunci nu avea acces echitabil in stirile postului public de televiziune.
Ioana Dumitrescu, redactor la Departamentul de stiri externe, a afirmat ca s-a impus sa nu se mai dea stiri negative nici macar cu „prietenii” externi ai fostului premier Adrian Nastase. Ea a precizat, in acest sens, ca nu trebuiau sa mai dea stiri negative cu Silvio Berlusconi, implicat in diverse procese de coruptie.
Ea a mai spus ca si alte evenimente externe erau folosite pentru a da o imagine pozitiva guvernarii pesediste. Marius Zamfir a declarat ca PSD trimitea un om in redactia TVR, care copia toate inregistrarile privind Partidul Social Democrat. Iesind de la audieri, Marius Zamfir a acuzat atitudinea reprezentantilor PSD, care „i-au pus la zid pe protestatari, folosind un ton inchizitorial”.
La randul lor, deputatii PSD au sustinut ca depozitiile pe care le-au ascultat au fost subtiri, fara nici o dovada ca in Televiziune s-ar fi incalcat principiile jurnalismului obiectiv. „Este vorba despre niste frustrari personale ale unor oameni carora nu le apareau toate materialele”, a spus Eugen Nicolicea.
Constituirea comisiei de ancheta privind activitatea de la Societatile Publice de Radio si Televiziune este o initiativa promovata de PNL si PD, care au promis infiintarea acestei comisii imediat dupa ce au ajuns la guvernare.
Cele doua partide acuza PSD ca, in mandatul 2000-2004, a manipulat informatiile si a marginalizat partidele de opozitie de atunci, pentru a castiga un avantaj decisiv in alegerile din noiembrie 2004. Grupuri de ziaristi din cele doua institutii au acuzat conducerea redactionala ca intervine in mod politic in prezentarea stirilor.
Comisia parlamentara de ancheta isi propune sa-i audieze atat pe ziaristii protestatari, cat si conducerile de la TVR si SRR. Termenul pentru depunerea raportului este 1 mai.