Peste 1.000 de români s-au întors din Orientul Mijlociu. Oana Țoiu: „Nu avem raportări care să indice, niciunde în lume, că un minor ar fi fost dat jos”
Șefa diplomației române a declarat vineri seară că odată cu sosirea avionului de la Muscat pe Aeroportul Otopeni, primul zbor organizat de România prin Mecanismul European de Protecție Civilă, numărul de cetățeni care s-au întors în România din Orientul Mijlociu a trecut de borna de 1.000.
Oana Țoiu a precizat că există în continuare „minori și adulți care așteaptă să revină în siguranță acasă”.
„Continuăm să depunem eforturi pentru asta. Am activat, în țările unde situația de securitate ne-a permis, planuri de transfer terestru spre țări cu spațiul aerian deschis, repatrieri asistate prin sprijin consular. Urmează pregătirea următorului zbor de evacuare pentru cazuri vulnerabile în situații de risc, continuăm împreună cu partenerii noștri europeni și cu sprijinul autorităților din statele afectate să sprijinim întoarcerea românilor acasă cât mai repede”, a declarat ministrul, vineri seară, într-o postare pe Facebook.
Ea i-a îndemnat pe români să nu aștepte zborurile de evacuare dacă există opțiuni pentru zboruri comerciale.
„Întoarcerea acasă se face prin planuri individuale, prin rutele comerciale cu zboruri asistate de noi și pentru puține cazuri cu grad de risc și acces limitat la alte soluții prin zboruri de evacuare, în măsura capacității aeronavelor și a planificării din timp în baza cazurilor semnalate formal cu cereri în acele țări”, a explicat ministrul Afacerilor Externe.
Oana Țoiu acuză o serie de informații „false”
Ministrul a spus că locurile destinate României în avionul care a venit la București de la Muscat erau complet ocupate, iar „cetățenii români s-au înregistrat în prealabil în bazele de date anunțate de Ministerul Afacerilor Externe de la începutul crizei și la adresa de mail oficială a consulatului”.
„Pe aceste canale nu a putut fi identificată cererea de asistență a părinților pentru minora neînsoțită, nici autonotificarea în aplicația de călătorii privind prezența pe spațiul respectiv.
Nu avem raportări care să indice, niciunde în lume, că un minor ar fi fost dat jos din transferurile sau zborurile organizate de noi sau asistate de echipele consulare (Informația că o minoră a fost dată jos din autobuz pe drum sau din avion pe aeroport este o informație falsă)”, a continuat Oana Țoiu.
Ea a spus că le-a indicat celor care au sunat-o să îi semnaleze cazuri de români blocați în Orientul Mijlociu să „se înscrie prin canalele oficiale comunicate de MAE și să urmărească informațiile la zi”.
„Încrederea cetățenilor este vitală într-o situație de criză”
Șefa diplomației a precizat că a „discutat cu consulul despre zborul de evacuare la momentul la care grupul era complet și în Dubai, și în Abu Dhabi, și în Muscat”.
„Am întrebat însă ceva ce ține de responsabilitatea instituțională, dacă echipa din teren a reușit să includă pe toată lumea din criteriile stabilite, dacă a reușit să sune la toate cazurile medicale semnalate și dacă mai avem cunoștință despre alte grupuri de copii”, a adăugat Oana Țoiu.
„Consulul a fost cel care a menționat că, în afara informărilor oficiale de până atunci, are și cazul special al unei minore neînsoțite. Răspunsul meu a fost că, în orice modificare pe care ar urma să o facă la componența grupului deja stabilit sau în orice plan de evacuare prezentat oricui, să se asigure înainte că și ceilalți din categoriile vulnerabile cu grad de risc înscrise în grija consulară pe canale formale au acces la aceeași informație și tratament egal”, a continuat ministrul.
Ea a spus că „încrederea cetățenilor este vitală într-o situație de criză”, iar consulul „trebuie să se asigure că regulile stabilite și deciziile comunicate anterior în cadrele oficiale sunt respectate”.
„Zborul de evacuare gratuit nu a avut modificări, din informațiile pe care le am, față de confirmările formale realizate de consulat, iar minora neînsoțită a avut la dispoziție încă de ieri opțiuni sigure de repatriere”, a mai declarat Oana Țoiu.
Afirmațiile ministrului Oana Țoiu vin în contextul în care fostul premier Victor Ponta a acuzat-o că a luat decizia și i-a cerut consului de la Dubai ca fiica sa, în vârstă de 17 ani, să nu fie pe lista pasagerilor din avionul de repatriere asistată de MAE , într-o declarație pentru Cotidianul. Fosta soție a lui Ponta, Daciana Sârbu, a confirmat întoarcerea fiicei sale în țară în această seară.
În paralel, un avocat și partidul condus de Cristian Popescu Piedone au depus sesizări la DNA privind modul în care a fost gestionată repatrierea adolescentei.