Peste 15.000 de persoane date dispărute în războiul din Ucraina
Peste 15.000 de persoane sunt date dispărute în cursul celor nouă luni de război în Ucraina, a declarat joi un oficial de la Comisia Internaţională pentru Persoane Dispărute (ICMP).
Organizaţia cu sediul la Haga, creată în urma războaielor din Balcani în anii 1990, a deschis în iulie un birou la Kiev pentru a ajuta Ucraina să documenteze şi să dea de urma persoanelor dispărute, notează Agerpres citând agenția Reuters.
Directorul programului pentru Europa din cadrul ICMP, Matthew Holliday, a declarat că nu este clar câte persoane au fost transferate cu forţa în Rusia şi câte se află în detenţie acolo, câte mai sunt în viaţă şi separate de familiile lor şi câte au decedat şi au fost îngropate în morminte improvizate.
Procesul de investigare a celor dispăruţi în Ucraina va dura ani de zile chiar şi după ce luptele se vor fi oprit, a declarat Holliday într-un interviu pentru Reuters.
„Cifrele sunt uriaşe”
Cifra de 15.000 este avansată cu prudenţă, având în vedere că numai în oraşul-port Mariupol autorităţile estimează că 25.000 de persoane sunt fie decedate, fie dispărute.
„Cifrele sunt uriaşe şi provocările cu care se confruntă Ucraina sunt vaste. Pe lângă aceasta, ei (ucrainenii) duc un război în curs de desfăşurare împotriva Federaţiei Ruse”, a spus Holliday.
Declaraţiile sale intervin după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut Naţiunilor Unite să pedepsească Rusia pentru atacurile aeriene asupra infrastructurii civile din ţara sa, după ce o nouă serie de atacuri cu rachete a aruncat oraşele şi satele din Ucraina în beznă şi în frig.
___