Sari direct la conținut

Peste 2.500 de pacienți au ajuns la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Constanța în minivacanţă

HotNews.ro
Cazinoul din Constanța, Foto: DreamsTime
Cazinoul din Constanța, Foto: DreamsTime

​Peste 2.500 de pacienţi s-au prezentat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Constanţa, în minivacanţa de Sfânta Maria, iar sute dintre aceştia au fost internaţi, a informat, miercuri, unitatea medicală, potrivit Agerpres.

Trei dintre pacienţii internaţi au fost victime ale unor accidente de submersie, fiind scoase din mare, în pofida eforturilor depuse de către personalul medical unul dintre ei decedând.

„2.567 pacienţi au fost înregistraţi de vineri până astăzi la ora 08.00, la Unitatea Primiri Urgenţe din cadrul SCJU Constanţa. Dintre aceştia, 492 au fost internaţi. Cele mai multe urgenţe au fost înregistrate pe codul verde ( pacienţi cu funcţii vitale stabile dar care necesită investigaţii şi posibil internare ) – 2.252. 93 de pacienţi au fost încadraţi pe codurile alb şi albastru (nonurgenţe). Pe codurile roşu şi galben au fost preluaţi 222 pacienţi – 32 pe codul roşu (risc vital) şi 190 pe codul galben (risc de agravare). Din cei 2.567 pacienţi, 811 sunt copii”, se arată într-un comunicat de presă al unității medicale.

În perioada menţionată, fluxul de internări şi externări a fost unul continuu, secţiile cu cea mai mare adresabilitate fiind Pediatrie, Cardiologie, Neurologie, Obstetrică Ginecologie, mai precizează reprezentanții spitalului.

Foto: Dreamstime.com.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro